Caută
Close this search box.

Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor, aceeași la nivel mondial, afirmă Asociația Română a Băncilor

Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române a Băncilor.

„Comunitatea bancară a luat cunoştinţă despre comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din data de 16 mai a.c. referitor la practica băncilor, potrivit căreia „rata de credit este compusă în primii ani ai creditului 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă”.

Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.

În fapt vorbim de o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul a rambursării creditului folosită în întreaga lume. Ne exprimăm regretul pentru interpretările apărute în spaţiul public ca urmare a acestor declaraţii, cu atât mai mult cu cât modul în care se rambursează un credit este prevăzut de lege în OUG 50/2010 şi/sau OUG 52/2016, practica fiind similară cu cea din toate ţările europene şi care a rămas neschimbată de-a lungul anilor.

În acest sens, autorităţile de reglementare şi control privind protecţia consumatorilor de produse şi servicii financiar-bancare au avut mereu pârghiile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a legii în ceea ce priveşte modul în care se rambursează un credit”, se menționează în comunicat.

La momentul depunerii solicitării de acordare a unui credit şi înainte de semnarea contractelor de credit, clientul este informat prin formularul FEIS (Fişa Europeană de Informaţii Standardizate) şi prin scadenţarul ataşat la acesta cu privire la toate detaliile creditului, costurile aferente şi modalitatea de rambursare. Astfel, opţiunea aleasă de către împrumutaţi se regăseşte transparent în documentele contractuale, iar clienţii primesc şi un scadenţar care reflectă atât rata lunară totală, cât şi din ce este compusă aceasta.

„Clienţii pot opta pentru metoda de plată a creditului cu rate egale pentru a obţine o valoare mai mare a împrumutului. Prin forţarea consumatorilor să folosească plata în rate egale a principalului şi a dobânzii creditului, capacitatea clienţilor de a accesa un credit pentru locuinţă ar fi diminuată semnificativ.

Astfel, mulţi consumatori nu s-ar mai califica pentru accesarea unui credit ipotecar şi ar fi nevoiţi să contribuie cu avansuri mari pentru a reuşi să contracteze împrumutul. Subliniem faptul că plata unei dobânzi mai mari la începutul perioadei de creditare reflectă un principiu economic şi juridic consacrat, şi anume acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident, mai mare la începutul perioadei.

Totodată, rambursarea creditului pe principiul ratelor lunare egale este în acord cu interesele şi preferinţele consumatorilor de a se încadra într-o perioadă de creditare rezonabilă şi de a accesa creditul de care are nevoie, întrucât asigură şi o corelare a veniturilor lunare previzibile ale consumatorilor, care sunt în general constante, cu ratele de rambursat egale”, se arată în comunicat.

ARB consideră că interpretările apărute în spaţiul public pe acest subiect pot produce prejudicii grave la adresa întregului sistem bancar şi pot conduce – chiar fără intenţie – la dezinformarea opiniei publice şi la deteriorarea nefondată a relaţiilor dintre clienţi şi bănci.

„Astfel de situaţii au drept consecinţă, din păcate, scăderea predictibilităţii şi creşterea riscurilor privind activitatea de creditare în România. Nu mai puţin important este faptul că, eforturile de educaţie financiară întreprinse de comunitatea bancară pot fi îngreunate de astfel de interpretări, în condiţiile în care sistemul de creditare este transparent, reglementat prin legislaţia existentă, care este respectată de către toate băncile”, precizează ARB în comunicat.

Potrivit ARB, modalitatea de calcul a dobânzii raportat la valoarea principalului (soldul creditului) este consfinţită prin lege şi se aplică pe aceleaşi principii în toate economiile de piaţă, de la începuturile reglementării activităţii de creditare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri