Caută
Close this search box.

Horia Moculescu, după eșecul de la EUROVISION: M-am săturat de acel Dorel din TVR!

Horia Moculescu și-a arătat și el, pe lângă alți muzicieni, indignarea după eșecul României la Eurovision. Criticile compozitorului nu sunt neapărat îndreptate către Theodor Andrei, care a urcat pe scena de la Liverpool, ci împotriva Televiziunii Române.

„La premise mizerabile, rezultatul final e și mai mizerabil. Am primit primele reacții din partea norvegienilor cu ceva timp înainte de concurs, după ce ei au vizionat acel videoclip de prezentare a reprezentantului nostru.

Și nici atunci nu am luat în seamă un ultim semnal de alarmă. S-au făcut niște greșeli impardonabile“, a declarat Horia Moculescu pentru playtech.ro

„Cine l-a trimis pe copilul ăla pe scenă, într-o sală cu mii de locuri, absolut singur? Toți ceilalți au o avut o coregrafie, ceva! Ar trebui ca producătorii show-ului nostru să fie amendați! M-am săturat de acel Dorel din TVR! Cineva trebuie să dea socoteală pentru banii de la buget, mulți sau puțini, de care ne-am bătut iar joc.

Iar despre copilul acela, despre băiatul nostru, ce ar mai fi de spus? Visele lui s-au năruit la miezul nopții, după concurs“, a mai spus Horia Moculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri