Caută
Close this search box.

Mașinile vor putea fi înmatriculate și radiate online

Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă care permite furnizarea de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor în România.

„Actul normativ aprobat astăzi creează cadrul legal pentru conceperea, operaţionalizarea şi gestionarea unei aplicaţii prin care cetăţenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul să poată face acest lucru fără a mai fi nevoie să se deplaseze la un sediu al serviciilor de înmatriculare”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, miercuri, Agerpres.

Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din MAI şi va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale.

„Procesul de debirocratizare a procedurii de înmatriculare a vehiculelor, prin oferirea posibilităţii efectuării acestor operaţiuni în regim online reprezintă un progres major pentru simplificarea relaţiei dintre cetăţeni şi instituţiile publice. Continuăm, prin ordonanţa de urgenţă adoptată astăzi, amplul proces de modernizare şi eficientizare a serviciilor oferite cetăţenilor. Posibilitatea de a înmatricula sau radia online un vehicul reprezintă scutirea de drumuri, la mai multe instituţii, pentru peste un milion şi jumătate de cetăţeni, care solicită aceste proceduri anual”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Potrivit ministrului, această măsură „este un nou pas spre normalitate”, confirmată şi de succesul de care se bucură în rândul cetăţenilor români celelalte proiecte de digitalizare implementate la nivelul MAI: eliberarea online a certificatului de cazier judiciar, accesarea online a istoricului sancţiunilor auto, programarea prin intermediul platformei hub.mai.gov.ro pentru eliberarea paşaportului, obţinerea avizelor pentru construcţii şi amenajarea teritoriului în format online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri