Caută
Close this search box.

Au fost deschise 47 de dosare penale după controalele efectuate la centrele de asistenţă socială

Organele de anchetă au deschis  47 de dosare penale, în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Există și azile care funcționează ilegal, cele mai multe în județele Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman Vrancea şi în sectorul 1 din Bucureşti.

Comisia de Disciplină a Ministerului Muncii şi cea a Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială au dispus cercetarea disciplinară a inspectorului general de stat al Inspecţiei Muncii, respectiv a unor directori generali de agenţii judeţe, potrivit MMSS.

„Comisia de Disciplină a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi Comisia de Disciplină a Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) s-au sesizat şi au dispus cercetarea disciplinară a inspectorului general de stat al Inspecţiei Muncii (IM), Dantes Bratu, respectiv a directorilor executivi ai AMPIS Bucureşti, AJPIS Arad, AJPIS Constanţa, AJPIS Giurgiu, AJPIS Hunedoara, AJPIS Maramureş, AJPIS Teleorman şi AJPIS Vrancea. Ocupanţii acestor posturi sunt suspendaţi din funcţiile de conducere pe perioada cercetării disciplinare. De asemenea, directorul executiv al AJPIS Bacău şi-a înaintat demisia către conducerea ANPIS”, precizează sursa citată de TVR.

Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi schimbarea din funcţie a conducerii direcţiilor de asistenţă socială din şapte judeţe, precum şi suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii.

El a menţionat că, în urma controalelor efectuate la nivel naţional, au fost identificate probleme grave în activitatea unor centre sociale din judeţele: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi în Bucureşti, „mai ales” în Sectorul 1.

47 de dosare penale în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici

Organele de anchetă au deschis  47 de dosare penale, în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. El a prezentat datele furnizate de către Ministerul Afacerilor Interne, în urma acestor controale.

„Aceste verificări sunt încheiate aproape în proporţie de 100%. Mai precis – peste 97%. În 40 de judeţe controalele au fost încheiate. Au rămas deschise Bucureştiul şi judeţul Ilfov. S-au luat mai multe măsuri de suspendare, retragere a autorizaţiei sau de închidere efectivă a acestor centre şi există deja 47 de dosare penale deschise de organele de anchetă în aceste cazuri”, a precizat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri