După doi ani de neutralitate, România este presată, în iulie 1916, de țările care alcătuiau alianța militară Antanta (sau Tripla Înțelegere) – Anglia, Franța și Rusia – să se decidă dacă intră în război de partea lor sau nu. Țara noastră era nehotărâtă, deoarece în fiecare tabără combatantă exista cel puțin o putere ostilă sau un dușman tradițional. În Tripla Alianță (sau Puterile Centrale) era Austro-Ungaria care ocupa Transilvania și Bucovina, iar în Tripla Înțelegere se afla Rusia, care acaparase Basarabia. Politicienii care pledau pentru blocul militar Antanta aveau ca obiectiv alipirea Transilvaniei la patria-mamă, pe când cei care susțineau intrarea în război alături de Puterile Centrale sperau la recuperarea Basarabiei de la ruși. Ultimii erau germanofili nu de drag față de această țară, ci mai degrabă de frică față de Rusia și de veșnicele ei intenții expansioniste.
Trecând în plan secund naționalitatea sa, regele Ferdinand dispune intrarea în război alături de forțele din Tripla Înțelegere, iar prin intermediul prim-ministrului Ionel Brătianu impune în negocierile care au avut loc două clauze. Prima avea în vedere ca niciunul dintre aliați să nu încheie pace separată, iar cealaltă viza egalitatea între parteneri în toate deciziile și hotărârile luate la încheierea conflictului. În Consiliul de Coroană ținut la Palatul Cotroceni, în ziua de 27 august 1916, regele i-a anunțat pe politicienii participanți de hotărârea pe care a luat-o. În plan personal decizia avea să-l coste excluderea din Casa de Hohenzollern și pierderea dreptului de a mai folosi numele german.
La acel moment armata română era slab dotată din punct de vedere al tehnicii de luptă, iar soldații nu aveau experiența necesară unei astfel de confruntări militare. Dornică să elibereze Transilvania ostașii români pătrund în forță în ținutul de dincolo de Carpați și ocupă Brașovul și Făgărașul. Înaintarea armatei române în Ardeal a fost spectaculoasă. Din păcate, efectivele erau împărțite, deoarece Bulgaria era un aliat al Puterilor Centrale, iar pe teritoriul ei se aflau diviziile germane conduse de feldmareșalul August von Mackensen.
Ca răspuns la ofensiva românilor în Transilvania, Puterile Centrale au declanșat un atac la sud de Dunăre asupra fortificațiilor românești de la Turtucaia, Silistra și Bazargic. Alianța bulgaro-germană avea să zdruncine serios apărarea română și prin faptul că aliații de la răsărit, rușii, nu au reușit să ofere sprijinul scontat. În Nord contraofensiva germano-austro-ungară din Ardeal avea să-i alunge pe români înapoi în Muntenia. Pe cele două fronturi armata noastră va suferi înfrângeri zdrobitoare în urma cărora guvernul țării este obligat să se refugieze în Moldova. Cu toată îndârjirea militarilor români superioritatea tehnică și numerică a dușmanului a fost determinantă. De exemplu, un regiment de-al nostru avea între 4 și 6 mitraliere, pe când un regiment inamic avea între 18 și 24 de mitraliere grele. În aceste condiții Muntenia și Bucureștiul sunt ocupate cu ușurință de trupele feldmareșalului August von Mackensen, în timp ce forțele române care au supraviețuit acestor lupte se vor retrage în zona Vrancei.
Campania militară din anul 1916 s-a soldat cu un eșec usturător. După retragerea administrației române la Iași frontul s-a stabilizat undeva la granița dintre Moldova și Muntenia. Vremea, dar și transferarea unor unități germano-austro-ungare pe alte sectoare ale războiului au făcut ca ostilitățile să fie întrerupte pentru un timp. În primele șase luni ale anului 1917 atmosfera dintre cele două tabere a fost liniștită. Profitând de acest răgaz armata română își reface forțele și ajutată de Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Berthelot, începe un amplu program de înzestrare și instruire. Toate unitățile românești, începând cu regimentul, aveau alături un ofițer francez, care îi antrena în tacticile moderne de luptă și îi supraveghea din umbră în pregătirea și comanda acțiunilor. Ei au ajuns, în scurt timp, să fie foarte apreciați de ostașii români pentru competența și profesionalismul lor.
În orele de instruire soldații români au învățat de la camarazii francezi modul de utilizare a puștilor mitralieră, a mortierele și grenadelor. Fiecare soldat român a primit o lopată, o mască de gaze și o cască din oțel. Pentru lupta aeriană francezii au adus avioane, piloți și mecanici, care i-au instruit pe români cum să folosească aparatele de zbor. În urma acestor operațiuni de înzestrare și antrenament, la reluarea ostilităților armata română avea o altă înfățișare. Cu toate că pierderile din prima parte a războiului au fost foarte mari, noua armată română avea un efectiv mai redus, dar mult mai pregătit pentru confruntarea cu inamicul.
Luptele purtate în sudul Moldovei, în vara anului 1917, au cuprins două etape. Prima s-a desfășurat în perioada 24 iulie-1 august și a constat în ofensiva armatei româno-ruse, iar cea de-a doua etapă, desfășurată între august și septembrie 1917, a însemnat răspunsul armatelor germano-austro-ungare la atacul românilor și rușilor. În tot acest interval se disting trei mari bătălii. Una ofensivă la Mărăști și două defensive la Mărășești și Oituz.
Acțiunile militare au fost reluate în zorii zilei de 24 iulie 1917, la ora 7.30. În ciuda faptului că armatele generalului Kurt von Morgen reușesc inițial să străpungă frontul ruso-român și să producă pierderi semnificative soldaților ruși din Divizia 34 Infanterie, intervenția Armatei I Române, condusă de generalul Constantin Christescu, reușește să oprească înaintarea germanilor.
La 1 august trupele conduse de feldmareșalului August von Mackensen atacă în forță în zona Chicera aflată în sectorul de luptă al rușilor, dar contraatacul trupelor române, dispuse în spatele celor rusești, împiedică străpungerea aliniamentului de apărare.
După un necruțător bombardament de artilerie a urmat ofensiva trupelor conduse de generalul Kurt von Morgen pe frontul dintre Panciu și Mărășești apărat de armata română. Și de această dată soldații noștri izbutesc să respingă atacul celor cinci divizii de infanterie germană. Printre cele mai dure bătălii s-a dat în zona Pădurii Răzoare, unde s-a evidențiat compania de mitraliere condusă de Grigore Ignat.
Încercarea armatei germane de a cuceri localitatea Mărășești s-a lovit de o rezistență înverșunată din partea soldaților români. Acțiunile ofensive de mare intensitate declanșate de Puterile Centrale au fost stopate de o organizare defensivă ireproșabilă și de o ripostă pe măsură. Rezistența armatei române i-a surprins pe adversari și a creat o stare de neîncredere în rândul soldaților germani. Atacurile la baionetă ale românilor și rușilor au provocat inamicului pierderi foarte grele.
Haosul creat în Rusia de Revoluția Bolșevică i-a determinat pe unii soldați ruși să părăsească frontul, creând o situație extrem de dificilă pentru trupele române. Dezertarea în masă a rușilor și comportamentul oscilant al celor care au rămas a reprezentat un obstacol serios pentru armata română, nevoită să depună eforturi supraomenești pentru a rezista și a menține avantajul obținut în urma bătăliilor de pe frontul din Moldova.
Nu puteam să las această zi să treacă, fără a scrie despre eroismul Armatei Române în Primul Război Mondial. În fiecare an, ziua de 24 iulie ne va readuce în memorie faptele mărețe ale înaintașilor noștri, cărora le datorăm veșnica recunoștință. În urma sacrificiului lor, la puțin timp după aceste strălucite victorii, avea să se nască România Mare.
Admirabilul devotament al ostașilor români și dârzenia de care au dat dovadă în luptele purtate pentru apărarea pământului strămoșesc, în vara anului 1917, l-au determinat pe primul ministru britanic, domnul Lloyd George, să declare: „Rezistența îndârjită – atât de prețioasă pentru cauza comună – pe care această armată o opune dușmanului în acest moment, în condiții de o greutate excepțională, prezintă un exemplu măreț de tărie, pe care libertatea o inspiră unui popor liber”.
Daniel-Costel TORJE
