Caută
Close this search box.

ÎCCJ a amânat pronunţarea deciziei definitive în dosarul torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat marţi, pentru 27 iulie, pronunţarea unei decizii definitive în dosarul în care foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, cei care l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, sunt judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.

Procesul se află în faza de apel, cei doi fiind achitaţi în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti.

Ultimul termen al procesului a avut loc la începutul lunii mai, iar judecătorii au decis atunci că au nevoie de două luni pentru a da o soluţie definitivă în acest caz, însă marţi au stabilit să amâne cu trei săptămâni, potrivit Agerpres.

Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii, însă judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968 şi a dispus achitarea lor.

În acelaşi dosar, Tudor Postelnicu (decedat), fost şef al Departamentului Securităţii Statului, a fost achitat pentru complicitate la tratamente neomenoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri