Caută
Close this search box.

Darius Vâlcov poate fi extrădat în România

darius vâlcov

Decizie în favoarea extrădării lui Darius Vâlcov din Italia. Judecătorii de la Curtea de Apel din Napoli au dispus, joi, predarea fostului ministru, condamnat în România la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare. Decizia instanței italiene nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

„Astăzi, Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Bogdan Vâlcov autorităţilor competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3 mai 2023 de către Tribunalul Bucureşti în dosarul penal referinţa 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa 74 din 8 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiaşi Înalte Curţi 38/2 mai 2023, pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani săvârşite în România în perioada 2009-2013”, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, citată de TVR.

În mai 2023, la trei săptămâni de la condamnarea din țară, Vâlcov s-a predat autorităților din Napoli. Pe numele lui era emis deja un mandat internațional de arestare.

Vâlcov a reclamat condițiile din penitenciarele din România și a cerut să nu fie extradat. Autoritățile române aveau informații că fostul oficial român ar fi în zona Milano, unde avea deschisă o afacere.

Până la o decizie definitivă a instatelor privind extradarea, Vâlcov rămâne în Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri