Caută
Close this search box.

Scandal la Academia de Poliție. Agenții care au absolvit cursurile pentru a devenit ofițeri au contestat repartițiile la sute de kilometri distanță de localitățile în care locuiesc

Un nou scandal în Poliția Română. 75 de agenți care au absolvit cursurile pentru a devenit ofițeri la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sunt nemulțumiți de repartiții.

Au primit posturi la secții aflate și la sute de kilometri distanță de localitățile în care locuiesc. Iar mulți dintre absolvenți susțin că au fost presați și intimidați să accepte posturile propuse de comisia de repartiții.

Timp de patru ore însă au încercat să își convingă superiorii din Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza să nu fie repartizați la sute de kilometri distanță de localitățile în care locuiesc, potrivit TVR.

„60 din 75 de absolvenți ai masteratului profesional au refuzat să fie repartizați. Caz fără precedent. Din acest motiv, conducerea Poliției Române a încercat prin intimidări, amenințări, i-au hărțuit în senul în care îi trimiteau la dormitoare, îi convocau iar, îi luau separat în discuții private.”, reclamă Cosmin Andreica, preşedinte sindicatul poliţiştilor Europol.

Sindicaliștii spun că tinerii care ar fi respins repartițiile au fost chiar filmați fără acordul lor.

Unul dintre absolvenți, care vrea să rămână anonim, spune că au fost chiar amenințări.

Citește totul AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri