Caută
Close this search box.

Un cod galben şi unul portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii au intrat în vigoare miercuri dimineață şi sunt valabile până în această noapte în aproape toată țara. Apoi aria ploilor se restrânge în sud și sud-vest

Vântul va sufla cu până la 100 de kilometri pe oră, iar cantităţile de apă vor ajunge la 60 de litri pe metru pătrat. Totodată, a fost emis un cod galben de ploi pentru sudul şi sud-estul ţării. Va intra în vigoare în această noapte şi va fi valabil până mâine la ora 10.00.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, valabilă până joi dimineaţa la ora 2:00.

În zonele vizate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70 – 90 km/h şi izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantităţile de apă vor fi de 30 – 40 litri/mp şi izolat peste 50 – 60 l/mp, îndeosebi în Transilvania şi Moldova.

Avertizarea Cod portocaliu vizează şi municipiul Bucureşti.

Totodată, a fost emisă o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până joi dimineaţa la ora 2:00, în cea mai mare parte a ţării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55 – 70 km/h şi izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 litri/mp şi izolat peste 30 – 40 litri/mp).

Citește mai departe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri