Caută
Close this search box.

Bărbatul acuzat de uciderea fetiței de 12 ani, găsită în lada unei canapele, a fost adus în România

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat de uciderea fiicei de 12 ani a concubinei sale, a fost  adus marţi în ţară din Olanda, după ce un tribunal din Amsterdam a dispus predarea acestuia autorităţilor române.

”La data de 22 august 2023, o escortă din cadrul Poliţiei Române a preluat, din Regatul Ţărilor de Jos, un bărbat, de 37 de ani, din judeţul Suceava, care era urmărit internaţional. La data de 7 iunie 2023, faţă de acesta, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Escorta din cadrul Poliţiei Române a ajuns în cursul acestei zile pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, bărbatul în cauză urmând a fi introdus în arest”, a anunţat IGPR, citat de News.ro.

La data de 10 iunie a.c., în cadrul unei operaţiuni ENFAST, în urma cooperării poliţieneşti dintre Poliţia Română şi autorităţile din Regatul Ţărilor de Jos, cu sprijinul ataşatului de afaceri interne al Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, bărbatul în cauză a fost depistat.

CITEȘTE ȘI: Mărturii din dosarul bărbatului bănuit că a ucis-o pe fetița de 12 ani găsită moartă în canapea

Bărbatul suspectat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost prins în Regatul Ţărilor de Jos, după ce fusese dat în urmărire internaţională, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. Bărbatul în vârstă de 38 de ani figura pe lista celor mai căutaţi fugari din Europa, el fiind considerat periculos.

Un tribunal din Amsterdam, în baza unui mandat european de arestare, a dispus săptămâna trecută predarea inculpatului Şerbuc Ilie Marcel, acuzat de uciderea unei minore de 12 ani, autorităţilor competente din România, decizia fiind definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri