Caută
Close this search box.

VIDEO UPDATE Explozia de la Crevedia s-a soldat cu morți și răniți grav/ Printre ei pompieri, polițiști și jandarmi/ Primele două zboruri cu pacienți cu arsuri au plecat la Bruxelles și Milano, urmează alte două avioane, anunță Arafat

UpdateDouă persoane au murit și alte 41 sunt încă spitalizare, dintre care șase intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. O persoană a decedat.

UPDATE 01.33 Dâmboviţa: Incendiul provocat de exploziile de la Crevedia a fost localizat; pericolul de extindere – eliminat

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa a anunţat că incendiul de la Crevedia provocat de exploziile de la o staţie GPL a fost localizat.

UPDATE Iohannis: Prioritatea zero e să oferim celor afectaţi tot sprijinul necesar

UPDATE  În spitalele din Bucureşti sunt internate în acest moment 46 de victime ale exploziilor care au avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa: 13 sunt la Spitalul ‘Bagdasar-Arseni’, 4 la Spitalul de Arşi, 28 la Floreasca, unul la Elias. Opt pacienţi sunt intubaţi.

Știrea inițială

Primele informaţii arată că sunt cinci persoane rănite. În urma exploziei, traficul pe DN 1A este blocat complet. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert. Populaţia a fost evacuată pe o rază de 300 de metri.

Efectivele de intervenţie au fost suplimentate. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că sunt persoane decedate, fără a preciza numărul acestora, iar şase persoane au fost transportate la spitale.

Primarul din Crevedia afirmă că acolo era mai degrabă un depozit de GPL, după ce activitatea de vânzare de carburanţi către cetăţeni a fost suspendată de ISU. Ministrul Sănătăţii afirmă că dacă nu vor fi locuri în spitalele specializate pentru arşi, victimele vor fi transferate în străinătate sau la alte spitale de mari arşi din ţară.

Potrivit IGSU, arderea se manifestă cu flacără violentă la 2 cisterne şi o casă.

”Până la acest moment, 6 victime vor fi transportate la spital în Bucureşti cu arsuri considerabile pe suprafaţa corpului. Totodată, 2 victime (atac de panică, vărsături) au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Dâmboviţa/Târgovişte”, a transmis sursa citată de News.ro.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, există şi decese în urma exploziei.

Până în prezent, şase persoane au fost transportate la spitale. Un pacient a fost dus la Spitalul Floreasca, iar alţii la Bagdasar-Arseni.

La Ministerul Sănătăţii a fost organizat un grup de lucru în urma incidentului.

UPDATE – Potrivit ISU Dâmboviţa, efectivele au fost suplimentate cu 4 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu azot şi un Post Medical Avansat (PMA) de la ISU Bucureşti-Ilfov şi cu 3 autospeciale de stingere de la ISU Prahova.

IGSU a anunţat că acolo a fost alocată şi autospeciala transport roboţi. Totodată, pentru protecţia populaţiei s-a luat măsura preventivă de evacuare, pe o rază de 300 de metri.

Potrivit IGSU, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.

Având în vedere numărul de persoane implicate la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, a transmis IGSU.

”La data de 26 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la o staţie de alimentare cu gaz petrolier lichefiat, din localitatea Crevedia, a avut loc o explozie. În urma evenimentului, până la acest moment, cinci persoane ar fi rănite. Traficul este blocat pe drumul naţional 1A”, a transmis IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri