Caută
Close this search box.

Incident la decolare pe aeroportul din Iaşi: Un avion Wizz Air a lovit o pasăre

Un avion al companiei Wizz Air a revenit vineri seară, pe aeroportul din Iaşi, la scurt timp după ce a decolat către Bergamo, întrucât aparatul a lovit o pasăre.

Aeronava a fost verificată la sol, apoi a decolat către Italia.

Avionul a lovit pasărea în timpul procedurilor de decolare, pilotul hotărând ca aeronava să revină la sol pentru verificări tehnice.

Aeronava s-a rotit mai întâi de câteva ori deasupra Iaşiului, apoi a aterizat în condiţii normale pe aeroportul din Iaşi.

În urma unor verificări tehnice a rezultat că avionul nu a suferit vreo defecţiune, astfel că aeronava a putut decola în jurul orei 20.50 către Bergamo.

”Se întâmplă astfel de incidente, dar din fericire nimeni nu a avut de suferit. Pilotul este cel care decide coborârea la sol în asemenea situaţii, lucru care s-a şi întâmplat. Avionul a decolat apoi fără probleme, în urma unor verficări tehnice la sol”, a declarat pentru News.ro, directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri