Caută
Close this search box.

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru instituirea lui 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege pentru instituirea lui 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”.

„Se instituie anul 2025 ca «Anul Cardinal Iuliu Hossu», pentru celebrarea vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul Rmâniei, membrului de onoare al Academiei Române şi deţinului politic – Iuliu Hossu”, arată propunerea de lege iniţiată de către deputaţii minorităţilor Ovidiu-Victor Ganţ (FDGR) şi Silviu VexlerGanţ (FCER)

Cu prilejul sărbătoririi „Anului Cardinal Iuliu Hossu” vor fi organizate evenimente culturale, diplomatice, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale acestuia.

„Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în ssubordinea sau coordonarea acestora, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, pot aloca fonduri din bugetele proprii pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările culturale, diplomatice, artistice, educaţionale sau programele de promovare organizate în vederea respectării prevederilor alin. (1), în limita alocărilor bugetare aprobate”, mai indică proiectul de lege.

Senatul a adoptat, proiectul, în calitate de prim for sesizat, decizională pe propunerea legislativă fiind Camera Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri