Mihai Căldăraru este o persoană care a avut vise mărețe încă de mic și nu s-a sfiit niciodată să se abată de la planurile sale.
Acesta a fost abandonat la naștere de mama sa, astfel și-a petrecut primii trei ani din viață în spital. Mai apoi, el a avut parte de o copilărie tristă care l-a marcat pentru tot restul vieții sale. Este vorba despre traiul într-o casă de copii în condiții greu de imaginat, o realitate crudă care avea să-l facă mai puternic ca niciodată.
După ce și-a terminat studiile, Mihai este Director la un ONG care a ajutat atât de mulți copii să se simtă în siguranță, iar acum continuă să facă bine oriunde ajunge. ”Eram toți îmbrăcați la fel, cu plasture pe spatele gâtului pe care scria numele, prenumele, CNP și numărul copilului pentru a nu fi pierduți”. Mihai Căldăraru este o persoană modestă, simplă, optimist, vesel, încrezător, visător și doritor de a ajuta cât mai mulți copii și oameni din jurul lui așa cum a fost salvat și el, cât și integrat în societate”, spune Mihai Căldăraru în exclusivitate pentru RevistaClik.ro. De asemenea, bărbatul a povestit chinul pe care l-a trăit în casa de copii și cum erau tratați cu toții în acea instituție pe care ei o numeau ”acasă”. ”Viața într-o casă de copii sau instituție de protecție socială cum i se spune în prezent este ca și un duș rece pentru a realiza tot ce se întâmplă în jurul său. Prin acest aspect, în perioada respectivă când eram eu copil a fost una tare dificilă deoarece erau condiții foarte precare, numărul copiilor instituționalizați era foarte mare, iar educația era una foarte dură pe care o abordau tuturor într-un mod egal. Practic când eram pedepsiți sau bătuți eram toți pentru unul și unul pentru toți. Educația s-a făcut cu bătaia și pedeapsa practic, formele de constrângere asupra noastră pentru a putea supraviețui. A fost un număr de personal foarte mic, nepregătit și format pentru creșterea noastră, iar pe vremea respectivă abordau un alt stil de viață neavând cum să ne țină în frâu pe toți. Gândiți-vă că eram toți îmbrăcați la fel, cu plasture pe spatele gâtului pe care scria numele, prenumele, CNP și numărul copilului pentru a nu fi pierduți.
Mihai suferă de epilepsie de mic copil din cauza bătăilor petrecute în casele de copii. Toți eram tunși zero, școala primară o făceam în incinta clădirii respective unde era practic casa noastră și așa am reușit să supraviețuim o parte din noi”, a explicat Mihai Căldăraru.
A reușit Mihai să se vindece de trecutul dureros?
”Eu ca și persoană fizică, cât și ONG-ul nostru pe care l-am fondat îi ajutăm să iasă din impasul respectiv prin găsirea celei mai bune soluții împreună cu specialiștii din domeniul respectiv și prin reprezentanți ai ONG-ului și ai instituțiilor de stat cu care lucrăm ca și parteneri. Practic problemele fiecărui copil și tânăr în parte diferă și soluțiile de rezolvare sunt diferite. Nu reușim de cele mai multe ori pentru că problemele sunt de așa natură complicate și necesită specialiști în urma gravității lor”, mai spune bărbatul.
Viața lui Mihai s-a mai liniștit acum, deși acea parte din trecutul său poate că nu se va mai vindeca niciodată. ”Viața mea în prezent este exact cum mi-am dorit, cum am visat de mic și precum cred eu că își dorește fiecare om care conștientizează cât de important este să oferi și să lași ceva în urma ta în virtutea ajutorului pe care l-ai primit atunci când ai fost în nevoile respective. De vindecat în ceea ce privește trecutul copilăriei mele nu va putea exista vorbă decât doar când voi avea un copil. În rest pot spune că am avut o viață normală în urma luptei pe care am avut-o cu mine însumi știind că pot fi om ca oricare din jurului meu”, precizează Mihai Căldăraru
Ce trebuie să facă statul pentru copiii abandonați?
”Din punctul meu de vedere ce ar trebui să facă statul pentru copiii instituționalizați ar fi să schimbe legea drepturilor copilului în care să includă și îndatoririle asupra drepturilor, iar la părăsirea din sistemul de protecție să existe o monitorizare specială pentru foștii instituționalizați în care să vadă evoluția lor de integrare în societate. Alt aspect care consider că ar trebui schimbat pentru binele copiilor instituționalizați ar fi crearea unor centre profesionale pentru a-și găsi meseria potrivită în domeniul respectiv”, spune activistul.
Mihai Căldăraru a fost implicat în numeroase activități pentru a ajuta copiii și persoane vârstnice din țară. Totodată, bărbatul a vorbit și despre procesul de adopție din România. „Procesul de adopție din țara noastră consider că este destul de greoi, iar monitorizarea fiecărei adopții cred că ar trebui să fie mult mai lungă pentru a fi sigur că acel copil este în siguranță și acceptat din toate punctele de vedere”, explică Mihai Căldăraru.
