Caută
Close this search box.

Patronii staţiei GPL din Crevedia rămân în arest preventiv. Până acum au fost audiaţi 90 de cetăţeni care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale

Tribunalul Bucureşti a decis joi ca patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Un magistrat de la tribunal a respins contestaţiile depuse de cei doi, fiind menţinută decizia Judecătoriei Sectorului 5 din 28 septembrie, prin care au fost prelungite cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă.

În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că ”inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.

Potrivit procurorilor, citați de TVR, faptele menţionate au avut următoarele consecinţe: decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56, şase case distruse total, 83 de case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km.

”Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane”, arată sursa citată.

Până în acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, 90 de cetăţeni care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale în urma producerii exploziilor de la staţia GPL din Crevedia. Dintre aceştia, 81 s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei.

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost arestaţi preventiv pe 6 septembrie. Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.

Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri