Caută
Close this search box.

Prefectura București a cerut în instanță anularea retrocedării Parcului IOR

Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a anunţat marţi că a atacat în instanţă Primăria Generală şi cere anularea retrocedării Parcului IOR, invocând nelegalități evidente ale dispozițiilor de returnare a proprietății.

„În urma analizei celor două dispoziţii privind retrocedarea celor 12 hectare parte a parcului IOR, am decis să atac în instanţă aceste dispoziţii ale Primarului general, să atac în instanţă Primăria Municipiului Bucureşti şi să cer anularea dispoziţiilor de retrocedare asupra celor 12 hectare de teren care fac parte din parcul IOR. În opinia mea, există elemente vădite de nelegalitate, în ceea ce priveşte întocmirea şi adoptarea celor două dispoziţii de primar din anul 2005, şi din punctul meu de vedere acest teren de 12 hectare trebuie să rămână în domeniul public al Muncipiului Bucureşti”, a declarat prefectul, potrivit cursdeguvernare.ro.

Nicușor Dan: Sper că nu este un gest de fațadă

„Sper ca acţiunea Prefectului pentru anularea dispoziţiei de retrocedare a celor 12 hectare din Parcul IOR să fie una serioasă şi nu un gest de imagine. Nu înţeleg de ce nu m-a contactat pentru a-l ajuta, deşi am anunţat public că am finalizat o amplă analiză juridică a speţei. Faptul că a anunţat acţiunea împreună cu Robert Negoiţă e o sfidare a bunului simţ. Negoiţă şi Oprescu au îngreunat foarte mult posibilitatea de anulare a dispoziţiei de retrocedare”, a scris Nicuşor Dan, marţi pe contul său de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri