Caută
Close this search box.

Partidul ARCA Națiunii Române: Austria ne umilește din nou!

Partidul ARCA Națiunii Române a luat act, cu profundă dezamăgire si revoltă, de declarația domnului Gerhard Karner, ministrul austriac de interne, cu privire la posibilitatea Austriei de a fi de acord cu primirea României în așa numitul Air Schengen, în condițiile îndeplinirii unor condiții suplimentare, neprevăzute și nesolicitate în niciun document oficial al Uniunii Europene.

Cu toate că autoritățile de la București au prezentat acest lucru drept o mare victorie, Partidul ARCA Națiunii Române reiterează faptul că România a îndeplinit, de ani de zile, toate condițiile pentru aderare prevăzute în legislația europeană. Prin urmare, orice condiție suplimentară pe care Austria încearcă să o impună României nu numai că nu trebuie acceptată, dar ea trebuie respinsă din start ca fiind ilegală.

Atragem din nou atenția și asupra faptului că aderarea la spațiul Schengen este un drept al României, drept ce decurge din tratatul de aderare și nicidecum o favoare pe care o singură țară (Austria), în funcție de propriile interese economice și strategice, o face. Și, în esență, mult mai importante pentru economia României, sunt granițele terestre și nu aeroporturile.

Considerăm că această decizie este revoltătoare și reprezintă o sfidare flagrantă a așa-numitelor “valori europene fundamentale”, valori care se dovedesc, de câțiva buni ani încoace și din ce în ce mai mult, doar vorbe goale și sterile ale super-funcționarilor bruxellezi, fără nicio acoperire în fapte.

Totodată, este inadmisibil ca reprezentanții actualei puteri, cetățenii Ciucă Nicolae și Ciolacu Marcel să vină în fața românilor și să prezinte, în stilul lor clasic, slugarnic și temător față de o noua altă Înaltă Poartă, (de această dată, cea de la Viena), faptul că „o eventuală reușită este consecința conlucrării tuturor forțelor politice”, în contextul în care tot ei, actuala putere, au supus cetățenii români, în ultimii 6-7 ani la umilințe și jigniri incredibile la granițele interne europene, prin acceptarea umilă și repetăm, slugarnică, a dublelor masuri în acest jignitor dosar Schengen, pentru toți cetățenii români.

Mai mult decât atât, presupusa flexibilizare a Austriei nu înseamnă decât aplicarea unor condiții suplimentare înjositoare și mai mult ca sigur, va implica eventuale negocieri ilegitime și lipsite de transparență, pentru protejarea și extinderea oneroasă a intereselor unor companii austriece prezente în România, în detrimentul intereselor economice fundamentale ale României, cum ar fi de exemplu, re-negocierea legislației de reglementare offshore.

În prag de Crăciun cetățenii au nevoie de decizii care să ofere stabilitate și nicidecum iluzii false, dar și de răspunsul la întrebarea „Cât a costat și cât va costa generațiile viitoare așa-numita flexibilizare a Austriei?”.
Poziția ministrului Gerhard Karner însă, poate reprezenta categoric un model de urmat pentru rudimentarii politicieni români, care trebuie să înțeleagă, dacă, evident, pot și vor să înțeleagă, ca interesele exclusive ale unei țări din Uniunea Europeană (în acest caz Austria), primează clar
și fără echivoc în fața oricăror documente/reglementari și legislații globaliste din deja desuetul, obositul și evident nefuncționalul Bruxelles funcționăresc.

În consecință, Partidul ARCA Națiunii Romane îl felicită, sincer, pe dl Gerhard Karner pentru poziția sa fundamental patriotică, care repetăm, pune, așa cum este și firesc, interesul țării sale (Austria), înaintea oricărei legislații sau reglementări globaliste bruxelleze. Un exemplu demn de urmat pentru umilii și slugarnicii politicieni români, în frunte cu cetățenii Ciolacu Marcel și Ciucă Nicolae.
„Atitudinea Austriei demonstrează, din nou, că în cadrul Uniunii Europene există, din păcate, un dublu standard a cărui putere este peste prevederile tratatului de aderare.

Austria demonstrează, din nou, că România nu este privită drept un stat european egal, ci o țară de mâna a treia căreia, în funcție de propriul interes, i se impun condiții suplimentare fără niciun argument fundamentat. Este momentul ca liderii europeni să-și asume responsabilitatea și să promoveze cu adevărat valorile care definesc comunitatea europeană.” – a declarat Corina Pânzaru, președinte executiv al Partidului ARCA Națiunii Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri