Caută
Close this search box.

Trupa The Rolling Stones a marcat luni cea de-a 80-a aniversare a chitaristului Keith Richards

Mick Jagger şi Ronnie Wood au marcat luni cea de-a 80-a aniversare a chitaristului Keith Richards, colegul lor din trupa The Rolling Stones, printr-o serie de imagini retrospective, informează DPA.

Mick Jagger şi Ronnie Woods, doi membri din componenţa originală a celebrului grup britanic, au publicat luni pe reţelele de socializare mai multe fotografii care îi arată în timp ce râdeau alături de Keith Richards, pentru a marca această ocazie specială.

Ziua de 18 decembrie are o semnificaţie dublă pentru Keith Richards, deoarece el celebrează şi cea de-a 40-a aniversare a căsătoriei sale cu Patti Hansen.

Mick Jagger a publicat pe Instagram o fotografie ce îl arată în timp ce se îmbrăţişa cu Keith Richards şi zâmbeau amândoi. Imaginea este însoţită de mesajul următor: „La mulţi ani @officialkeef! Te iubesc, Mick”.

Ronnie Wood a publicat o selecţie de imagini ce îi prezintă pe cei doi artişti cântând pe mai multe scene de-a lungul anilor. „La mulţi ani la cea de-a 80-a aniversare @officialkeef!”, a scris Ronnie Wook alături de acele fotografii.

FOTO; Instagram

Fundaţia care gestionează averea regretatului toboşar al trupei britanice, Charlies Watts, i-a transmis la rândul său o urare lui Keith Richards – „La mulţi ani cu ocazia celei de-a 80-a aniversări!” – prin intermediul unui mesaj distribuit pe Instagram, ce conţine fotografii cu cei doi rockeri zâmbind împreună pe scenă.

„Charlie a spus următoarele lucruri despre prietenul său de-o viaţă: ‘Keith este cel mai interesant, cel mai diferit dintre noi toţi. Este un om cu viziune şi unul dintre puţinii oameni care nu s-au schimbat cu adevărat de-a lungul anilor. Oriunde ar merge şi orice ar face, el este mereu Keith”, se afirmă în acel mesaj online, potrivit Agerpres.

Keith Richards a marcat totodată cea de-a 40-a aniversare a căsătoriei sale distribuind o fotografie ce îl arată alături de soţia lui în timp ce tăiau un tort preparat pentru această ocazie specială.

Mick Jagger, Ronnie Woods şi Keith Richards au lansat noul lor album, „Hackney Diamonds”, în luna octombrie, primul material discografic cu cântece originale lansat de trupa The Rolling Stones în ultimii 18 ani şi, totodată, primul album ajuns pe piaţă după moartea lui Charlie Watts.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri