Caută
Close this search box.

Ceasul Apocalipsei este menținut de oamenii de știință la 90 de secunde înainte de miezul nopţii, cel mai periculos nivel din istorie

Membrii organizaţiei The Bulletin Of The Atomic Scientists au anunţat marţi că au păstrat setarea ceasului simbolic al sfârşitului lumii la 90 de secunde de miezul nopţii, la fel ca anul trecut. Ei au avertizat că ameninţarea războiului nuclear se menţine aproape, în contextul războiului din Ucraina, dar şi al războiului din Fâşia Gaza, la care se adaugă problema încălzirii globale, transmite Reuters.

Oamenii de știință au setat ceasul la 90 de secunde înainte de miezul nopții – punctul teoretic al anihilării. Ceasul este setat pe baza riscurilor „existențiale” pentru Pământ și omenire: amenințarea nucleară, schimbările climatice și tehnologiile disruptive precum inteligența artificială și noile biotehnologii, potrivit TVR Info.

Ceasul a fost prezentat pentru prima dată în timpul tensiunilor din timpul Războiului Rece, care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial.

„Zonele fierbinți de conflict din întreaga lume poartă amenințarea escaladării nucleare, schimbările climatice provoacă deja moarte și distrugere, iar  IA și cercetarea biologică avansează mai rapid decât măsurile de siguranță”, a declarat Rachel Bronson, președinta și CEO-ul organizației, pentru Reuters, adăugând că menținerea aceleiași valori ca și anul precedent „nu este o indicație că lumea este stabilă.”

Omenirea este aproape de distrugere. Utilizarea armelor nucleare de către Rusia rămâne o posibilitate serioasă.

Organizația nonprofit cu sediul în Chicago a creat ceasul în 1947 pentru a avertiza publicul cu privire la cât de aproape este omenirea de distrugerea lumii.

Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, care va împlini doi ani luna viitoare, a escaladat tensiunile cu Occidentul la cele mai periculoase niveluri de la Războiul Rece încoace.

„Un sfârșit durabil al războiului Rusiei în Ucraina pare îndepărtat, iar utilizarea armelor nucleare de către Rusia în acel conflict rămâne o posibilitate serioasă. În ultimul an, Rusia a trimis numeroase semnale îngrijorătoare cu privire la armele nucleare”, a explicat Bronson.

Bronson a menționat decizia președintelui rus Vladimir Putin din februarie 2023 de a suspenda participarea Rusiei la tratatul New START cu Statele Unite, care limita arsenalele nucleare strategice ale celor două țări.

Noua doctrină militară a Belarusului va include armele nucleare tactice ale Rusiei ca mijloc de descurajare a potenţialilor adversari, a declarat vineri ministrul belarus al Apărării, Viktor Hrenin, citat de EFE.
19 ianuarie 2024, 16:02

Statele Unite și Rusia dețin împreună aproape 90% din armele nucleare ale lumii, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Bronson a mai menționat anunțul lui Putin din martie 2023 privind desfășurarea de arme nucleare tactice în Belarus și adoptarea în octombrie 2023 de către parlamentul rus a unei legi de retragere a ratificării tratatului global de interzicere a testelor nucleare.

Bronson a mai spus că 2023 a fost și un an record pentru energia curată, cu investiții noi de 1,7 trilioane de dolari. Cu toate acestea, investițiile în combustibili fosili au fost aproape de 1 trilion de dolari, a adăugat Bronson.

Bulletin of the Atomic Scientists (Buletinul oamenilor de știință atomici) a fost fondat în 1945 de oameni de știință, printre care Albert Einstein și J. Robert Oppenheimer. Acesta stabilește anual ceasul, bazându-se pe un consiliu de experți în tehnologie nucleară și știința climei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri