Caută
Close this search box.

Continuă protestele transportatorilor. Șoferii sunt hotărâți să nu renunțe la blocaj, până când guvernanții nu le rezolvă cerințele

Protestul transportatorilor continuă și astăzi. Parcările de tiruri din jurul Capitalei au fost pline în noaptea de miercuri spre joi, unde șoferii au rămas pentru a relua dimineață acțiunile revendicative. Oamenii sunt hotărâți să nu renunțe la blocaj, până când guvernanții nu le vor rezolva cerințele.

Miercuri a fost haos în trafic. Protestatarii au amenințat ca următorul pas este să meargă cu tirurile in Piața Victoriei, însă până atunci își trimit reprezentanții la discuții. Așteptăm să vedem dacă vor fi primiți și de cine, plus la ce concluzii vor ajunge.

Șoferii de TIR reclamă scumpirea accelerată a RCA, majorarea accizei la motorină, dar și infrastructura rutieră deficitară.

Ei cer plafonarea RCA în regim de urgență la 5.000 lei pentru B 0, amendarea OUG nr. 43/1997 privind tolerantele la mase și dimensiuni, armonizarea acesteia cu Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi și tarife de utilizare a rețelei de drumuri fără dublă taxare, tratament fiscal nediscriminatoriu a angajatilor din mediul privat in privinta alocației de cazare, aplicarea RO-Etransport doar la mărfurile cu risc fiscal ridicat in conformitate cu prevederile directivei EUROPENE 2006/112, elaborarea in regim de urgență a Legii anti dumping, promovată prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului pentru eliminarea concurenței neloiale din toate sectoarele economice.

De asemenea, ei reclamă timpii extrem de mari de aşteptare la frontiere care aduc zilnic pierderi substanțiale firmelor de transport, scumpirea rovinietei şi preţul tot mai mare al carburanţilor.

Miercuri, transportatorii şi fermierii au declanșat un protest de amploare şi au blocat centurile mai multor oraşe, inclusiv centura Capitalei. Unii au plecat spre Bucureşti pentru a le aduce guvernanţilor lunga listă cu revendicări.

Proteste spontane ale transportatorilor şi fermierilor, în toată țara. Centura Capitalei a fost blocată

Zi marcată de proteste în toată ţara. Transportatorii şi fermierii au o lista lungă de reproșuri pentru de autorități. E au anunțat că protestul este unul spontan și pașnic, nu este organizat în numele unui sindicat.

Lista solicitărilor transportatorilor:

Recunoașterea transportului rutier drept sector economic strategic și elaborarea unor măsuri care să susțină acest sector economic pentru a rămâne competitiv și a aduce în continuare venituri directe la bugetul Statului (este cel mai mare exportator de servicii din România, aduce peste 5 miliarde de euro anual în economia românească, contribuind la reducerea excedentului valutar)

Plafonarea RCA la 4.500 de lei la B 0, inclusiv tractările și asistența internațională + o reformă a asigurărilor care să includă posibilitatea suspendării asigurărilor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz și prelungirea automată a valabilității.

Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin optimizarea controlului în frontiere

Mutarea controlelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor și dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)

Reintroducerea toleranțelor de 5% la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene (Amendarea OG43/1997 privind toleranţele la mase și dimensiuni şi tarife de utilizare a rețelei de drumuri, care să evite dubla taxare).

Introducerea obligaţiei verificării metrologice mai dese a cântarelor ISCTR/CNAIR sau oferirea posibilităţii re-cântăririi în cazul unei suspiciuni de măsluire a cântarului

Echitate fiscală public/privat și Beneficii pentru Angajați:

Alocație de cazare neimpozabilă de 230 lei/zi pentru șoferi, similar cu bugetarii, fără documente justificative.

Acordarea de alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi şi delegaţi neimpozabile în limita unei valori totale crescute de la 87,5 EUR la 125 EUR

Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:

Introducerea unui tarif minim pe km calculat în funcţie de taxa de drum şi preţul motorinei (după modelul spaniol, italian şi, mai nou, maghiar) sau elaborarea în regim de urgență a unei legi anti dumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu sub costurile implicate

Obligația plății timpilor de așteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc 2 ore

Obligația plății serviciului prestat de șofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu

Interzicerea unui număr mai mare de 1 intermediar în vânzarea unei comenzi de transport (sau limitarea numărului de subcontractări a serviciului de transport + introdus şi de maghiari)

Amendarea firmelor de expediţii/clienţilor de transport care întârzie plata facturilor de transport mai mult de 90 de zile (existentă în legislaţia spaniolă)

Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil

Aplicarea RO-Etransport doar la mărfurile cu risc fiscal ridicat, nu pentru toate mărfurile importate și exportate în/din România (in conformitate cu prevederile directivei europene 2006/112)

The post Continuă protestele transportatorilor. Șoferii sunt hotărâți să nu renunțe la blocaj, până când guvernanții nu le rezolvă cerințele appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri