Caută
Close this search box.

Un tânăr de 28 de ani din Craiova s-a sinucis în arestul IPJ Dolj

Bărbatul era acuzat de tâlhărie și încercase chiar să scape de sub escorta polițiștilor. A fost găsit fără suflare la o oră după ce a fost dus în arest. Anchetatorii urmează să afle cum a fost posibil un incident atât de grav.

Alerta a fost dată în arestul IPJ Dolj la puțin timp de ce bărbatul a fost închis. Venise cu cătușe la mâini adus de polițiști după un șir lung de nereguli. Polițiștii au dat alerta și au anunțat și medicii. Cei ajunși la arestul IPJ au aplicat procedura standard și au continuat resuscitarea. Totul a fost, însă, în zadar.

Bărbatul era acuzat că ar fi agresat fizic un taximetrist de 34 de ani din Craiova. Ar fi furat apoi autoturismul și s-ar fi plimbat cu el prin oraș, după care l-a abandonat pe o stradă. A fost reținut, dus în fața judecătorilor, iar după ce a primit mandat de arestare preventivă a încercat să evadeze din autosopeciala de poliție. A fost prins însă rapid și dus în arestul IPJ.

Cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În cauză s-a întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările.

The post Un tânăr de 28 de ani din Craiova s-a sinucis în arestul IPJ Dolj appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri