Caută
Close this search box.

Brokerul de asigurări acuzat de fraudă cu poliţe RCA a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Procurorii susțin că acesta ar fi introdus date false în sistemul informatic și ar fi înşelat instituții ale statului. E vorba despre peste 100 de polițe de tip RCA încheiate cu ISU București-Ilfov, pentru autospeciale ale pompierilor. În conturile brokerului ar fi intrat astfel ilegal sute de mii de lei.

În intervalul 2021-2022, reprezentanții unei firme de brokeraj ar fi introdus pe platforma electronică a unei mari firme de asigurări contracte cu valoare mult mai mică decât cea cupinsa în contracte cu clienții. Acest lucru se făcea la anumite intervale de timp pt a nu trezi suspciunile celor de la compania de asigurări”

Iar în cazul de față clientul a fost Inspectoratul pentru situații de urgență bucurești ilfov care și-a asigurat o parte dintre autospeciale la firma bărbatului anchetat în prezent de polițiștii de la investigarea criminalității economice din sectorul 1 al capitalei. Astfel în baza de date a companiei de asigurări ar fi fost introduse polițe cu o valoare de 1000 de lei pentru autospecială neinmatriculata.

Simona Anghel, prim procuror adjunct, Parchetul Judectoriei Sectorului 1: Ulterior modifică aceste sume, le majora la valoarea reală, în raport de caracteristicile vehiculului, și astfel le înmâna beneficiarului asigurat. Suma majorată era plătită integral de beneficiarul asigurat. Până în acest moment am putut constata că s-au încheiat 109 polițe RCA falsificate în acest mod, iar pejudiciul e de aproximatv 700.000 de lei.

Audierile nu au durat mult pentru că ieri, administratorul firmei de brokeraj a refuzat să facă declarații. Singura solicitare a fost să i se pună la dispoziție dosarul pentru a-l cerceta și abia apoi să discute cu polițiștii și procurorii care lucrează la acest caz.

Același lucru l-a transmis și procurorului de caz așa că și audierea de astăzi a fost scurtă. Bărbatul este acuzat de fraudă informatică și uz de fals, ambele în formă continuată.

Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară au transmis că firma de brokeraj a fost controlată în 2023.

Pentru neregulile constatate, a fost amendată cu aproape 22.000 de lei.
– nu a pus la dispoziția clienților informații precontractuale, conform obligațiilor legale;
– nu a prezentat clienților, înainte de emiterea contractelor de asigurare, informații cu privire la conflictul de interese;
– nu a pus la dispoziția clienților informații precum: natură remunerației primite în legătură cu contractul de asigurare, tipul de remunerație (onorariu, comision) și identitatea plătitorului onorariului/comisonului (onorariul achitat de către client sau comision inclus în prima de asigurare);
– nu a informat clienții că distribuie produse de asigurare pentru anumiți asigurători în baza unor contracte de co-brokeraj.

Surse judiciare spun că ancheta se va extinde, pentru că firma de brokeraj are foarte multe contracte de asigurări încheiate cu instituții ale statului. Și în portofoliul prezentat pe site-ul firmei apar inspectorate de poliție, ministere precum cel al Dezvoltării și cel al fondurilor Europene, CFR Călători, CNAIR, dar și companii din domeniul energetic.

The post Brokerul de asigurări acuzat de fraudă cu poliţe RCA a fost arestat preventiv pentru 30 de zile appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri