Marile noastre genii s-au născut, în majoritatea cazurilor, în familii sărace, cu posibilități materiale limitate. Au plecat de jos și au parcurs un drum anevoios până la consacrare. Poveștile lor de viață produc o emoție adâncă atunci când sunt relatate. Este și cazul celui denumit „poet al formelor cioplite”, marele sculptor Constantin Brâncuși.
Scriitorul Geo Bogza a spus despre compatriotul nostru, citez: „Brâncuși s-a născut la Hobița și nu va muri niciodată”. Și a avut mare dreptate, pentru că, la 147 de ani de la nașterea sculptorului – s-a născut la 19 februarie 1876, în satul Hobița, județul Gorj – faima și valoarea operelor sale s-au răspândit peste tot în lume, lucrările lui fiind evaluate sau vândute cu zeci de milioane de euro. Miile de articole și cele peste 50 cărți sau monografii scrise despre viața și activitatea sa sunt o dovadă elocventă a recunoașterii artistului ca „părintele sculpturii moderne”, ca unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii.
Marele sculptor a fost al șaselea copil al familiei. Tatăl său, Nicolae Radu Brâncuși, era cioplitor în lemn, iar mama sa, Maria Brâncuși, era casnică. În acele vremuri neajunsurile din familiile sărace obligau copiii să muncească de la o vârstă fragedă. Așa se face că micul Constantin ajunge să stea cu vacile la păscut, la început cu dobitoacele familiei apoi și cu ale altora din sat. Având o voce plăcută mama sa ar fi vrut să-l facă un slujbaș al bisericii, având în vedere și descendența familiei sale, doi dintre strămoși îmbrăcând haina monahală.
Vocația artistului pentru cioplitul lemnului s-a văzut încă din fragedă pruncie. Elev fiind în clasa a treia la Școala din Peștișani, Constantin își crestează numele pe banca din lemn, fapt ce îi va aduce o pedeapsă din partea dascălului. Pentru gestul său de a scrijeli este închis într-un coteț în speranța că se va căi, dar supărarea lui a fost atât de mare, încât mama sa a fost nevoită să-l mute la Școala din Brădiceni.
Una dintre caracteristicile copilăriei marelui sculptor a fost fuga de acasă. Prima dintre ele a avut loc la vârsta de 11 ani, când se angajează vopsitor de lână la o boiangerie din Târgu-Jiu. Mama lui află de aventura sa și îl readuce în sat, dar după câteva luni Constantin fuge din nou. De data aceasta mai departe de casă. Inițial lucrează ca servitor într-un han din Slatina, pentru ca, peste șase lui, să-l găsim în capitala Olteniei, Craiova, despre care artistul gorjean avea să declare că a fost: „Minunea întâi a vieții mele”. În Cetatea Băniei spală vase într-o bodegă din spatele gării, cunoscută localnicilor ca „Bodega fraților Spirtaru”. Aici muncește aproximativ doi ani, după care se mută la un restaurant din centrul Craiovei, care aparținea unui localnic, pe nume Ioan Zamfirescu.
În paralel cu munca în restaurant tânărul Constantin își exersează talentul în cioplitul lemnului. Această înclinație l-a determinat într-o seară să facă un pariu cu stăpânul localului că poate să sculpteze o vioară în două săptămâni, lucru care s-a și întâmplat. Impresionat de aptitudinea deosebită a tânărului, proprietarul restaurantului îi angajează profesori particulari, pentru ca acesta să-și completeze studiile. Cu sprijinul acordat de patron sculptorul își adaugă încă trei clase la cele patru absolvite pe plaiurile natale.
La vârsta majoratului pasiunea lui Constantin pentru strujirea lemnului îl determină să se înscrie la Școala de Arte și Meserii din Craiova. Urmează apoi Școala de Arte Frumoase din București, unde este solicitat să realizeze o lucrare publică. Astfel apare prima sa lucrare mai cunoscută. Este vorba de bustul generalului doctor Carol Davila.
După absolvirea școlii, mânat și de unele nemulțumiri personale, ia calea străinătății. Ajunge la Paris în 1904 și se înscrie la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase. Atingând în timpul studiilor limita de vârstă – 30 de ani – prevăzută în regulamentul școlii, este exmatriculat după doar doi ani. Cu toate acestea, Brâncuși nu se arată deranjat spunându-le apropiaților că: „Oricum nu mai aveam ce să învăț”.
Pentru a se întreține se angajează într-un restaurant ca spălător de vase. Experiența acumulată în anii adolescenței i-au fost de mare folos. În paralel lucrează în atelierul celebrului sculptor francez Auguste Rodin, dar după o scurtă perioadă renunță și își închiriază un spațiu propriu. Pentru posteritate a rămas dialogul dintre cei doi mari artiști. Convins fiind de imensul talent al românului sculptorul francez i-a cerut acestuia să rămână alături de el, să lucreze împreună, dar Constantin i-a replicat: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu crește nimic”. Reacția lui Rodin a venit imediat: „Brâncuși, ai dreptate. Ești la fel de încăpățânat ca și mine.”
În ziua de 27 martie 1907 Constantin Brâncuși își inaugurează propriul atelier de lucru din Paris. Este momentul în care începe șirul marilor realizări artistice. Printre lucrările care îi vor aduce consacrarea se numără: „Rugăciunea”, în 1907, o lucrare comandată de un moșier înstărit din Buzău și expusă în Cimitirul „Dumbrava” din localitatea amintită, „Sărutul”, în 1908, lucrare aflată la Muzeul de Artă din Craiova și „Cumințenia Pământului”, pentru care românii au donat peste un milion de euro în 2016. Au urmat, pe rând, „Muza adormită” în anul 1909, „Pasărea Măiastră” în 1910 și „Prometeu” în 1911, însă cea mai celebră lucrare a fost „Domnișoara Pogany”, având-o drept muză pe celebra pictoriță Margit Pogany, pe care a cunoscut-o într-o pensiune, unde artistul obișnuia să ia prânzul.
Printre oaspeții atelierului său din Paris s-a numărat și un critic american de artă, care a rămas profund impresionat de operele românului. Așa ajunge să-și prezinte, pentru întâia oară, lucrările dincolo de ocean. Se întâmpla în anul 1913, la New York, unde Constantin Brâncuși va participa cu cinci lucrări realizate din ghips. Se va reîntoarce în America în anul 1927, când, la Galeria Brummer din New York va expune celebra lucrare „Pasărea Măiastră”, vândută în anul 2017 de o casă de licitație americană cu suma de 27 milioane de dolari. Interesant este faptul că la momentul transferului ei în S.U.A. vameșii americani au catalogat opera sculptorului român drept o piesă industrializabilă și nu o lucrare de artă, motiv pentru care Brâncuși a fost obligat să plătească o taxă vamală în valoare de 210 dolari. Românul s-a conformat, dar a dat în judecată Vama Statelor Unite și, după un proces care a durat trei ani, artistul a câștigat. Drept consecință vama americană a fost nevoită să-și modifice legislația cu privire la intrarea în țară a operelor de artă.
După Primul Război Mondial „Titanul din Carpați” cioplește în lemn un monument în cinstea eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă. Era prima variantă cunoscută sub numele de „Coloana Infinitului”. Întregul ansamblu monumental de la Târgu-Jiu este realizat mult mai târziu și o are ca protagonistă pe Arethia Tătărescu, președinta Ligii Femeilor Gorjene, care în anul 1935 i-a propus lui Constantin Brâncuși să realizeze o lucrare artistică în memoria eroilor neamului. Cu acest prilej sunt realizate – în anul 1937 – „Poarta Sărutului”, „Aleea Scaunelor” și „Masa Tăcerii”, iar un an mai târziu varianta actuală a „Coloanei Infinitului”.
Ca și alți oameni de valoare ai națiunii noastre și Constantin Brâncuși a murit departe de țară, la 16 martie 1957, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris. În legătură cu operele pe care marele sculptor le-ar fi donat statului român, dar pe care țara natală le-a refuzat, există opinii pro și contra. Argumente sunt și de o parte și de cealaltă, motiv pentru care nu am să fac nicio apreciere. Este de remarcat faptul că autoritățile actuale au decis, prin Decretul nr. 910/2015, ca ziua de 19 februarie să fie declarată „Ziua Brâncuși”. Cât despre ceea ce ne-a lăsat – nouă românilor și întregii omeniri – geniul sculpturii, ne spune chiar el: „Eu am vrut să înalț totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar și pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.”
