Caută
Close this search box.

Israelul face din Ramadan termenul limită pentru începerea ofensivei împotriva oraşului Rafah

Ministrul israelian Benny Gantz, membru al cabinetului de război al premierului Benjamin Netanyahu, a avertizat duminică că Israelul va lansa o ofensivă împotriva oraşului Rafah dacă ostaticii israelieni deţinuţi în Gaza nu vor fi eliberaţi până la începutul Ramadanului, transmite AFP.

„Lumea trebuie să ştie şi liderii Hamas trebuie să ştie: dacă până la Ramadan ostaticii nu sunt acasă, luptele vor continua peste tot, inclusiv în regiunea Rafah”, a spus fostul şef al armatei israeliene, potrivit Agerpres.

„Celor care spun că preţul este prea mare, le spun clar: Hamas are de ales. Ei se pot preda, elibera ostaticii, iar civilii din Gaza vor putea astfel sărbători sărbătoarea Ramadanului”, a adăugat el într-un discurs în cadrul Conferinţei preşedinţilor principalelor organizaţii evreieşti americane, reunite la Ierusalim.

Ramadanul, luna sfântă în care musulmanii ţin post, începe în jurul datei de 10 martie.

În pofida apelurilor din partea unei părţi a comunităţii internaţionale, guvernul premierului Benjamin Netanyahu este hotărât să lanseze o ofensivă împotriva oraşului Rafah de la graniţa închisă cu Egiptul, unde sunt înghesuiţi aproape 1,4 milioane de palestinieni. Majoritatea persoanelor strămutate trăiesc în condiţii foarte dure.

Benny Gantz a afirmat că va avea loc o ofensivă, într-o manieră coordonată şi în cadrul unui dialog cu americanii şi egiptenii,”prin facilitarea evacuării civililor” pentru a minimaliza „pe cât posibil” numărul victimelor.

Rafah şi Khan Yunis, oraşe situate în sudul Fâşiei Gaza şi la câţiva kilometri unul de celălalt, precum şi alte zone ale teritoriului palestinian au fost ţinta bombardamentelor israeliene care s-au soldat cu 127 de morţi în ultimele 24 de ore, a indicat duminică Ministerul Sănătăţii al Hamas.

The post Israelul face din Ramadan termenul limită pentru începerea ofensivei împotriva oraşului Rafah appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri