Caută
Close this search box.

Panică în București! Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, în staţia Timpuri Noi, după ce o garnitură a intrat pe linia ocupată de cealaltă/ Nu sunt victime

Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, marţi seară, în staţia Timpuri Noi din Capitală, după ce o garnitură a intrat pe linia ocupată deja de cealaltă. Metrorex a transmis că nu sunt victime. ”Trenurile s-au atins cu cuplele”, au precizat reprezentanţii Metrorex.

Reprezentanţii Metrorex au precizat că ”trenurile s-au atins cu cuplele”.

”Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la staţia Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul şi să dispună măsurile care se impun. Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Metrorex, citați de News.ro.

Aceştia au precizat că în urma incidentului nu există victime sau pagume materiale.

”Călătorii au fost debarcaţi în siguranţă şi circulaţia trenurilor a fost reorganizată”, au susţinut ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri