Caută
Close this search box.

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei (PSD), plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Primarul municipiului Botoşani Cosmin Andrei (PSD) a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat că a dat lista cu subiecte unei candidate înscrise pentru un post scos la concurs de Primărie. Biroul primarului a fost percheziţionat vineri dimineaţă şi apoi a fost sigilat, edilul fiind dus la DNA Suceava. Percheziţii au avut loc şi la Direcţia Impozite şi taxe din municipiu.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 februarie 2024, a inculpatului: ANDREI COSMIN-IONUŢ, primar al municipiului Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite”, transmite DNA.
Conform procurorilor, în data de 25 august 2021, Andrei Cosmin-Ionuţ, în calitate de primar al municipiului Botoşani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituţia pe care o conducea.

Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.

Lui Andrei Cosmin-Ionuţ i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, potrivit News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri