Caută
Close this search box.

BioNTech speră să lanseze un prim medicament anticancer în anul 2026

BioNTech speră să lanseze un prim medicament anticancer în anul 2026

Laboratorul german BioNTech, care a dezvoltat unul dintre vaccinurile inovatoare împotriva COVID-19, a indicat că îşi propune comercializarea unui prim medicament împotriva cancerului, în anul 2026, în principal graţie tehnologiei ARN mesager (ARNm).

„Compania intenţionează să continue să îşi dezvolte proiectele, în vederea primei sale lansări în domeniul oncologic, prevăzută pentru 2026”, a precizat BioNTech, într-un comunicat, cu ocazia publicării rezultatelor sale anuale.

BioNTech lucrează în prezent la mai multe terapii împotriva diferitelor tipuri de cancer (melanom, prostată, cap şi gât, ovare, plămâni, colorectal), imunoterapii şi vaccinuri, aflate în prezent în faza de studii clinice.

În total, laboratorul speră să obţină autorizări pentru zece dintre aceste tratamente până în 2030, precizează comunicatul, citat de Agerpres.

După ce a vândut milioane de doze din vaccinul său anti-COVID-19 dezvoltat împreună cu gigantul american Pfizer, BioNTech şi-a reinvestit profiturile în cercetarea în domeniul cancerului, specialitatea iniţială a acestui laborator fondat în 2008 de către doi cercetători în oncologie.

Tehnologia ARN mesager oferă noi perspective pentru dezvoltarea unor terapii inovatoare contra cancerului, care fac obiectul unei concurenţe intense între mai mulţi actori din lumea farmaceutică.

Laboratorul american Moderna, unul dintre rivalii BioNTech, speră ca vaccinul său terapeutic împotriva cancerului de piele, aflat în prezent în faza de testare, să fie aprobat din 2025.

Terapiile la care lucrează aceste companii nu vizează lupta directă împotriva celulelor canceroase, ci stimularea sistemului imunitar al pacienţilor, astfel încât aceştia să poată lupta împotriva cancerului.

Una dintre provocări este de a face faţă „eterogenităţii şi variabilităţii” cancerelor, care diferă de la un pacient la altul, prin combinarea „diferitelor mecanisme de acţiune”, a explicat BioNTech.

„(…) Există numeroase tipuri de cancer în diferite stadii şi boala diferă de la un pacient la altul’, a explicat în noiembrie cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin, pentru ziarul Bild.

Decodificarea tuturor mutaţiilor posibile este o sarcină pe termen lung, ceea ce face ca dezvoltarea tratamentelor pentru aceste boli să fie mai complexă decât cea a vaccinului anti-COVID-19.

„Scopul nostru este de a dezvolta un vaccin împotriva cancerului adaptat fiecărui pacient”, declarase Sahin pentru Bild.

După saltul veniturilor datorită vânzărilor vaccinului anti-COVID-19, compania cu sediul la Mainz (vestul Germaniei) şi-a văzut vânzările revenind la normal, la 3,8 miliarde de euro anul trecut, faţă de 17,3 miliarde în 2022. Profitul anual a scăzut la 930 de milioane de euro, de zece ori mai puţin decât în anul precedent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri