Caută
Close this search box.

Explozie la Rafinăria Petromidia/ Nu sunt victime / Planul Roşu de Intervenţie, dezactivat de la ora 10.00

O explozie s-a produs vineri dimineaţă, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Nu sunt înregistrate victime. Reprezentanţii ISU au anunţat că Planul Roşu de Intervenţie va fi dezactivat după ora 10.00, iar la faţa locului mai rămând şase autospeciale pentru supravegherea zonei.

”În prezent, Rompetrol Rafinare desfăşoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activităţile şi operaţiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanţă, recertificarea şi modernizarea a unităţilor de producţie. Pe fondul acestora, în această dimineaţă, a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă şi nu existe victime, situaţia fiind sub controlul forţelor de intervenţie, care în aceste momente răcesc instalaţia, conform procedurilor specifie”, a transmis compania.

Forţele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea, relatează News.ro.

Planul Roşu urmează să fie dezactivat de la ora 10, iar autospecialele se vor retrage în bază. La faţa locului vor rămâne şase autospeciale pentru supravegherea zonei, au mai precizat pompierii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri