Caută
Close this search box.

Gușă: Omul Zilei, Gabriela Firea. Blocată de Iohannis de două ori, aflată în imposibilitate de ripostă

cozmin guşă

Am schițat acest pamflet despre „Omul Zilei” în această dimineață, înaintea prezentării festiviste, comice, un adevărat teatru pentru proști, a doctorului Cârstoiu, prezentare ce a avut loc azi, la orele 12, și a ținut vreo 75 de minute. Deci acest pamflet nu poate cuprinde toată scârba ce i-o fi apucat pe fanii Gold FM urmărind modul slugarnic și grețos prin care liderii PSD-PNL l-au impus pe candidatul lui Iohannis, care Iohannis l-a băgat pe gât lui Ciolacu și lui Ciucă, la propunerea generalului Lucian Pahonțu, care este liantul, numitorul comun dintre Băsescu, Cârstoiu și Iohannis; e firesc să fie așa, pentru că a fost șef SPP și în vremurile de demult, și în vremurile actuale. Cine știe? El speră să prindă și vremurile de anul viitor, să vedem.

Referitor la modul slugarnic și grețos la care făceam referire adineaori, nici Gabriela Firea nu a făcut excepție astăzi la lansarea lui Cârstoiu. A prestat de la tribună în direcția și sensul dorite de abuzatorul ei de la Cotroceni, dar sub privirile admirative și recunoscătoare ale lui Paul Stănescu, și când zic recunoscătoare, credeți-mă că știu ce zic. Revin imediat cu Paul Stănescu și în zilele următoare revin cu aprecieri la prestația doctorului Cârstoiu, care deja pare una de tip gâgă, din punct de vedere, desigur, a unui candidat la Primăria București, vă spun în cunoștință de cauză, am prestat acest serviciu pentru comunitate de candidat acum 16 ani. Așadar, revenind, Gabriela Firea a cedat în fața tăvălugului organizat de către Iohannis și Ciolacu împotriva sa. Nu va mai candida în calitate de independent. Ba mai mult, e și un final de tip pupat piața independenței; Firea a acceptat să fie și una dintre șefele de campanie ale lui Cârstoiu, mușcând din mărul umilinței până la capăt. La drept vorbind, cumva nici nu avea de ales, deoarece niciunul dintre colegii ei, „curajoșii” lideri PSD, n-au avut vreun cuvânt de susținere pentru candidatura asta, nici măcar, așa cum spuneam, tovarășul ei Paul Stănescu. Din nefericire pentru ea, candidatura independentă pe care n-o mai susține chiar îi dădea șanse reale de data asta, dar doar din postura de femeie curajoasă ce se bate contra voinței lui Iohannis. Zic că probabil ea ar fi avut acest curaj, dar realitatea șantajului cu dosare grele la adresa multora din PSD i l-a topit.

Și acum revin la Stănescu: el a fost principala țintă a șantajului lui Iohannis, care a avut grijă să-i reamintească că poate să fie rapid pus în genunchi sau pe burtă, de la afacerile necurate din Delta Sunării, până la cele legate de asfaltarea județelor în complicitate cu baronii PSD și PNL. Stănescu a avut, deocamdată, noroc cu Pahonțu și amiciția lui cu acesta, dar și cu cedarea lui Firea de a nu mai candida ca independentă, pentru că, dacă Firea n-ar fi cedat, Stănescu ar fi avut mari probleme. V-am explicat zilele trecute și vă reamintesc astăzi că Firea ratează pentru a doua oară din cauza lui Iohannis; episodul din 2019, când ea avea șanse măsurate să-l bată pe Iohannis la prezidențiale este unul pe care nu l-a uitat nici ea, dar nici Iohannis, care continuă să se răzbune. Răzbunarea lui Iohannis se petrece în baza jignirii meritate cumva, dacă vorbim politic, pe care i-a adresat-o Firea în 2014, când era purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Ponta, când a explicat românilor și a spus adevărul că nu ne permitem un președinte care nu are copii și care nu este ortodox. Și a avut dreptate. Unde n-a mai avut dreptate? N-a avut dreptate când a cedat în 2019 sub povara șantajelor serviciilor secrete de atunci și când a cedat acum, încă cinci ani mai târziu, deci 10 ani după 2014, când la presiunile lui Iohannis s-au adăugat și cele ale lui Marcel Ciolacu, care, cum se spune pe românește, are o brichetă aprinsă sub fund, care se stinge temporar acum că Gabriela Firea a cedat la candidatură.

Desigur că Gabriela Firea putea fi chiar „Omul Negru” al zilei de astăzi, având în vedere și prestația pe care a avut-o la prezentarea lui Cârstoiu, având în vedere și faptul că a renunțat să își mai reprezinte susținătorii cu care ne-a amețit în ultimele săptămâni că trebuie să-i satisfacă, respectiv chiar să fi putut salva PSD de la soarta ticluită de către Iohannis, aceea de a fi dezintegrat în 2024. Am preferat să fie doar „Omul Gri”, pentru că Firea a cedat, de fapt, în fața șantajelor aplicate nu asupra ei, ci asupra colegilor ei, cu Ciolacu și Stănescu în fruntea plutonului. Probabil că Firea va mai încerca un demers personal de asumare a vreunui leadership și în vară sau în toamnă, dar asta se va întâmpla după prăbușirea PSD. În acel moment ea nu va mai fi destul de credibilă și nici PSD nu va mai fi într-o postură posibil de salvat.

Autor: Cozmin Gușă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri