Caută
Close this search box.

Italia îşi consolidează nivelul alertei teroriste

Italia îşi consolidează nivelul alertei teroriste

Comitetul Naţional italian al Ordinii Publice şi Securităţii a decis, din cauza numeroaselor ceremonii religioase de Paşte – de exemplu Drumul Crucii, noaptea, la Colosseum, la care iau parte mii de turişti din întreaga lume – prevăzute în următoarele zile, după exemplul Franţei, să-şi crească nivelul alertei teroriste, în urma atentatului de vineri de lângă Moscova, soldat cu 137 de morţi, relatează RFI.

Dispozitivul italian de luptă împotriva terorismului prevede o consolidare a supravegherii a peste 28.000 de locuri sensibile în întreaga ţară – de la lăcaşuri de cult, la ambasade şi de la aeroporturi, gări, staţii de metrou şi până la muzee şi parcuri arheologice.

Patrule mai frecvente ale poliţiei şi Carabinierilor pe străzile oraşelor turistice au început deja să fie desfăşurate. Activităţi de control al reţelelor de socializare asociate unor cercuri extremiste au fost de asemenea consolidate.

Autorităţile italiene se concentrează mai ales asupra recrutării online a unor eventuali ”lupi solitari”, conform News.ro.

În 2023, 95 de persoane considerate periciuloase la adresa securităţii au fost expulzate, aproape jumătate în urma atacului mişcării islamiste palestiniene Hamas, la 7 octombrie, în sudul Israelului.

Potrivit Ministerului italian de Interne, majoritatea persoanelor expluzate sunt, în această ordine, tunisieni, marocani, albanezi şi algerieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri