Ziua de 1 Martie, Mărţişor, a fost aleasă după numele lunii martie, în defavoarea altor denumiri mai vechi, Dochia, Dragobete. Tot ”mărţişor” se numeşte şi cadoul făcut de 1 martie, arată Ion Ghinoiu în lucrarea sa ”Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Editura Elion, 2002).
Conform tradiţiei populare, primăvara începe cu Baba Dochia şi zilele ei, cunoscute drept ”Zilele babei” (primele 9 sau 12 zile ale lunii martie).
Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte, potrivit site-ului crestinortodox.ro.
În zilele noastre, mărţişorul, făcut din două fire răsucite – unul alb şi celălalt roşu – şi de care, de cele mai multe ori, se prinde un mic obiect artizanal, este făcut cadou doamnelor şi domnişoarelor în ziua de 1 martie. În trecut, de şnurul împletit se agăţa doar o monedă de aur, argint sau din alt metal.
După unele informaţii etnografice, citate de Agerpres, în vechime şnurul se împletea din lână albă şi neagră şi nu era împodobit cu monede sau alte obiecte artizanale. Astfel, pe vremea dacilor, şnurul era alcătuit dintr-un fir alb şi unul negru.
Potrivit unei vechi legende, Dochia a împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu, se arată pe site-ul enciclopedia-dacica.ro.
Firele alb şi roşu care alcătuiesc mărţişorul simbolizează astfel sângele şi sacrificiul. Se mai spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi de fericire, roşul semnificând iarna, iar albul – primăvara.
Potrivit unei alte interpretari, culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, simboliza viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înţelepciunii bărbatului.
Şnurul alb-roşu reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. În trecut, acesta se purta până când primăvara arăta semne clare de biruinţă: se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii, veneau berzele sau rândunelele.
Mărţişorul era pus atunci pe crengile pomilor înfloriţi sau era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.
