În viața unor oameni au existat momente critice care i-au determinat să-și asume anumite riscuri pentru a supraviețui. Nu de puține ori sărăcia sau greutățile vieții îi plasează pe unii indivizi în postura de a accepta înfruntarea unor pericole în speranța unui destin mai bun. Conjuncturile disperate au menirea de a influența gândirea omului și, totodată, de a-l împinge spre judecăți tranșante. O astfel de conduită are sens când viața nu-ți oferă alternative, iar neajunsurile te sufocă, când, practic, suferința devine insuportabilă. Cu toate acestea, a existat un caz în care, deși avea la îndemână multiple opțiuni, persoana a ales să meargă pe drumul cel mai primejdios. De ce a făcut-o? La această întrebare nici personajul de astăzi al relatării nu a oferit un răspuns.
Povestea de viață a lui Violet Constance Jessop este uimitoare cu atât mai mult cu cât probabilitatea de a supraviețui din trei accidente maritime – dintre care două s-au soldat cu scufundarea navelor – este extrem de mică chiar și în zilele noastre, darămite acum un secol și ceva. Descrierea evenimentelor prin care a trecut această femeie de-a lungul vieții depășește chiar și imaginația multor scriitori de romane, experiențele doamnei Violet Constance Jessop împingând înțelegerea și acceptarea comportamentului ei în zona de bizarerie. Aflând de peripețiile acestei femei mulți rămân stupefiați de temeritatea ei de a mai urca pe o navă, de încăpățânarea de a nu renunța la o slujbă care îi punea viața în pericol, în mod repetat.
Cu toții știm că moartea nu iartă pe nimeni, iar faptul de a o ațâța prin tot felul de purtări sfidătoare presupune o atitudine nesăbuită. În acest sens îmi vine în minte cazul celebrului „vânător de crocodili”, australianul Steve Irwin, care riscându-și în nenumărate rânduri viața prin tot felul de gesturi îndrăznețe în preajma animalelor sălbatice a fost, în cele din urmă, ucis de o pisică de mare, un animal deloc agresiv, dar care își schimbă comportamentul atunci când se simte amenințat. Într-o manieră similară a procedat și Violet Constance Jessop. După ce a înfruntat moartea cu succes în copilărie scăpând în mod miraculos dintr-o tuberculoză fatală în acele vremuri, ea a ales, prin tot felul de judecăți surprinzătoare, să provoace moartea la un duel continuu din care, în mod surprinzător, a scăpat de fiecare dată.
După o copilărie amară și înțesată de neajunsuri în Argentina Violet Constance Jessop, alături de mama sa și cei cinci frați supraviețuitori, revin în Europa în locul de baștină al părinților, aceștia fiind la origine irlandezi. Decizia mamei sale, Katherine Jessop, a fost influențată, pe de o parte, de moartea soțului ei, în urma unei intervenții chirurgicale eșuate, și a trei dintre copii, iar pe de altă parte de imposibilitatea de a găsi suficiente mijloace de întreținere a numeroasei sale familii.
Ajunși pe tărâm britanic Katherine Jessop se angajează pe o navă ca stewardesă pentru a asigura traiul de zi cu zi, însă se îmbolnăvește, iar fiica cea mare, Violet Constance Jessop, îi preia misiunea. Dintr-un motiv numai de ea știut alege să urmeze același traseu al mamei sale angajându-se stewardesă la o mare companie de transport maritim, denumită „White Star Line”, care efectua curse transatlantice de mărfuri și pasageri. Jobul ei consta în deservirea pasagerilor de la clasa întâi în funcție de nevoile și solicitările acestora, dar și în activități de curățenie în băi și dormitoare.
Vestita societate la care se angajase tânăra irlandeză avea trei mari nave – Olympic, Titanic și Britanic – fiecare cu o istorie aparte, care în mod bizar, la un moment dat, se vor suprapune succesiv peste povestea de viață a fetei. Totul începe cu nava „Olympic” unde Violet Constance Jessop era încadrată ca stewardesă. În ziua de 20 septembrie 1911 nava „Olympic” intră în coliziune cu nava HMS Hawke, un crucișător folosit în misiuni militare aflat sub comanda căpitanului Blunt. Cauza acestui accident maritim se pare că a fost cantitatea mare de apă deplasată de gigantica navă „Olympic”, care a generat un efect de aspirație determinând vehiculul militar să devieze de la cursul său. Din fericire, impactul celor două ambarcațiuni s-a soldat doar cu răniți, în ciuda faptului că cele două mașini plutitoare au fost grav avariate. Ambele au reușit să se întoarcă în port evitând scufundarea.
Această întâmplare nu a speriat-o pe Violet Constance Jessop, care a continuat să lucreze la bordul navei. Un an mai târziu este transferată pe nava soră „Titanic”. Aici pornește în nefericita călătorie al cărei final tragic va face înconjurul lumii. Tânăra stewardesă ținea un jurnal în care consemna cele mai importante momente din viața sa. Din acest document reiese faptul că pe nava „Titanic” s-au îmbarcat mai mulți pasageri decât cei înscriși în documentele oficiale, dar și faptul că stewarzii munceau cu mult peste programul stabilit, pentru a le satisface clienților pretențiile, adeseori, extravagante.
În momentul în care „Titanicul” s-a lovit de aisberg ea și-a intrat în rol, ajutând personalul de la bord să mențină ordinea pe navă și să liniștească pasagerii. Când situația pe vapor a impus debarcarea, ea s-a oferit să ajute la împachetarea obiectelor și la dotarea pasagerilor cu pături, alergând dintr-o cameră în alta pentru a se asigura că femeile și copiii vor ajunge la bărcile de salvare. Când partea din față a „Titanicului” a început să se încline Violet este pusă de un marinar într-o barcă de salvare și i se încredințează un copil înfășurat într-o pătură. Pe punte se instalase deja disperarea, iar țipetele pasagerilor brăzdau văzduhul.
La puțin timp după ce barca de salvare s-a îndepărtat de nava avariată un vuiet asurzitor urmat de câteva explozii au dus giganticul vas de călători pe fundul oceanului. După câteva ore de agonie petrecute în bezna și răcoarea nopții stewardesa s-a trezit la bordul navei „Carpathia” venită în ajutorul supraviețuitorilor. Tot ce-și amintește Violet Constance Jessop din primele clipe petrecute pe puntea vaporului salvator este momentul în care o femeie a venit și i-a smuls bebelușul din brațe fără să-i adrese un cuvânt…
Consecințele catastrofei maritime a îngrozit o lume întreagă. Efectul de spaimă a fost cu atât mai mare cu cât nava „Titanic” era cel mai mare pachebot din lume, fiind construit cu cele mai avansate tehnologii ale vremii, iar tragedia s-a produs chiar la prima călătorie, în ciuda garanțiilor date de inginerii constructori că un astfel de vehicul marin nu poate fi scufundat.
Cu toate că a fost martora a două întâmplări dramatice pe apă Violet Constance Jessop nu a renunțat la profesia ei! Dimpotrivă, în mod cu totul inexplicabil ea s-a îmbarcat pe cea de a treia navă a companiei „White Star Line” și a pornit într-o nouă călătorie, alături de echipajul vasului „Britanic”.
În ziua de 21 noiembrie 1916 „Britanic” se lovește de o mină germană și este grav avariat. Impactul declanșează o explozie, iar vasul începe să ia apă la bord. Scufundarea devine iminentă. Aflată într-o barcă de salvare Violet constată că palele navei, care încă funcționau, atrăgeau între brațele elicelor bărcile de salvare aflate în apropiere. Pentru a scăpa de o moarte cumplită se aruncă în apă, deși nu știa să înoate. Când revine la suprafața apei se lovește puternic la cap de chila navei, dar supraviețuiește. Un marinar aflat în apropiere o vede și o trage într-o barcă de salvare. În felul acesta Violet Constance Jessop scapă cu viață și din a treia nenorocire pe mare.
Răscolind prin istoria omenirii nu am descoperit un caz asemănător în care o persoană să treacă cu bine, în mod succesiv, prin trei evenimente maritime cu urmări deosebit de grave. Este greu de înțeles hotărârea irlandezei – trecută prin șocuri teribile – de a continua munca pe mare. În ciuda acestor groaznice întâmplări ea a rămas fidelă profesiei, urcând la bordul altor nave până la apusul carierei. S-a retras din activitatea pe mările și oceanele lumii la vârsta de 63 de ani și a ales să-și trăiască ultima perioadă a vieții într-o localitate rurală din Anglia.
Violet Constance Jessop a trecut la cele veșnice în anul 1971, la vârsta de 84 de ani, în urma unei insuficiențe cardiace. Atitudinea ei poate fi catalogată ca o formă de întărâtare a morții, o mostră de curaj dus la extrem în fața unor perspective înfricoșătoare generate de pericolele la care s-a expus, în mod voit și constant.
Povestea vieții ei ne rămâne drept pildă pentru ceea ce numim un om temerar. Cu toții ne confruntăm, în diferite momente ale vieții, cu sentimentul de teamă și trebuie să admitem că suntem, nu de puține ori, prizonierii ei. Ceea ce s-a întâmplat în cazul doamnei Violet Constance Jessop este o dovadă a faptului că frica poate fi biruită, că indiferent de senzațiile neplăcute declanșate în organism de această neliniște sufletească, ea poate fi controlată și răpusă printr-o voință fermă și, mai ales, prin uimitoarea putere a minții.
