Caută
Close this search box.

O tragedie a salvat mai multe vieți. Medic: Și-a exprimat din timpul vieții dorinţa de a dona organe, iar familia i-a respectat-o

O dorinţă mărturisită familiei de o tânără în timpul vieţii a salvat mai mulți bolnavi aflați în situații limită. Rudele femeii de 37 de ani, internată în stare gravă în spital, au fost de acord cu prelevarea de organe, iar acum viaţa poate merge înainte pentru cei care le-au primit prin transplant. Printre aceștia și o adolescentă de 16 ani, cu probleme grave la ficat. Atenție, urmează informații cu impact emoțional!

O tragedie care a îndoliat o familie a adus speranța la viață pentru altele. Totul a pornit de la dorința unei femei de 37 de ani, exprimată în cazul în care va ajunge într-o situație fără întoarcere.

Liliana Mirea, şef secţie ATI 1, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca: Un donor care și-a exprimat din timpul vieții dorinţa de a dona organe în această eventualitate, iar familia i-a respectat această dorinţă.

Guenadiy Vatachki, director executiv, Agenţia Naţională de Transplant: Deși pentru ei asta a fost o mare tragedie, au înțeles că, prin acordul lor, pot da speranță altor oameni.

La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca s-au prelevat ficatul, rinichii, corneele şi plămânii.

Vlad Olaru, Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni: Imaginați-vă că un pacient care este transplantat, teoretic ridică povara de dializă, pe de o parte de asupra statului, care este extrem de scumpă pentru stat, și este incontestabilă calitatea vieții pacientului transplantat, care are o calitate a vieții incomparabilă față de un pacient care este pe dializă.

Liliana Mirea, şef secţie ATI 1, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca: Eu cred că este singurul lucru bun care poate să iasă dintr-o tragedie. Tragedia s-a produs în momentul în care noi intervenim și atunci e singurul lucru care mai rămâne de făcut.

Plămânii au fost prelevaţi de o echipă din Elveţia, prin acordul României cu Eurotransplant.

România va avea un nou Registru de transplant

Iar pentru ca totul să fie cât mai transparent şi mai clar, pentru medici şi pacienţi, la noi în ţară în curând va exista şi o variantă nouă a Registrului naţional de transplant, un sistem ce va asigura trasabilitatea fiecărui pacient și organ.

Guenadiy Vatachki, director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant: Practic, toate rolurile cheie și persoanele cheie din transplant vor participa în acest registru prin introducerea datelor în timp real. Ajută foarte mult și la actul medical, pentru că acestea sunt date care trebuiesc analizate, discutate cu Ministerul Sănătății şi elaborate strategii noi în domeniul transplantului.

Ultimele date ale Agenţiei Naţionale de Transplant arată că 63 de persoane așteaptă un transplant de cord şi aproape 500 de pacienți speră la un transplant hepatic.

The post O tragedie a salvat mai multe vieți. Medic: Și-a exprimat din timpul vieții dorinţa de a dona organe, iar familia i-a respectat-o appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri