Caută
Close this search box.

Premierul Spaniei, într-un turneu pentru recunoașterea Palestinei. Pedro Sanchez a străbătut jumătate de glob, din Orientul Mijlociu până în Ţările Nordice şi Europa Centrală, cu acelaşi mesaj

România este unul dintre cele opt state ale Uniunii Europene care recunosc parțial Palestina ca stat, printre ele numărându-se și Spania. Premierul acestei țări este acum într-un adevărat turneu diplomatic în care cere sprijin aliaților europeni şi comunităţii internaţionale pentru recunoaşterea statului palestinian. În câteva săptămâni, Pedro Sanchez a străbătut jumătate de glob, din Orientul Mijlociu până în Ţările Nordice şi Europa Centrală, cu acelaşi mesaj. Relatează corespondentul TVR în Spania, Oana Dobrescu.

​PEDRO SANCHEZ, premierul Spaniei: Suntem gata să recunoaștem statul Palestina cât mai repede posibil. Suntem cu toții de acord că numai soluția a două state (n.r. israelian și palestinian) poate aduce o rezolvare durabilă a acestui conflict. Comunitatea internațională susține asta de ani de zile. E vremea să trecem de la vorbe la fapte.

Simon Harris, premierul Irlandei: Poporul din Palestina tânjește demult după demnitatea propriei țări și a propriei suveranități. Poporul Israelului merită un viitor sigur și pașnic. La fel și cel al Palestinei: suveranitate egală, respect egal într-o regiune în care popoarele tuturor religiilor și tradițiilor să coexiste pașnic.

După Qatar, Arabia Saudită și Iordania, premierul Pedro Sanchez a mers în Norvegia și Irlanda, pentru a-i convinge pe omologii săi să se alăture Spaniei pentru a cere împreună Europei încetarea focului în Fâșia Gaza și recunoașterea statului palestinian. Acesta consideră că este singura soluție diplomatică pentru obținerea păcii. Majoritatea liderilor au condamnat uciderea civililor și cer Israelului să permită accesul alimentelor și a ajutoarelor umanitare.

Noul premier portughez a declarat că va susține aderarea deplină a unui stat palestinian la ONU în cadrul unui vot viitor al Adunării Generale, dar în ceea ce privește recunoașterea statului palestinian, va aștepta o poziție comună a UE.

Luis Montenegro, premierul Portugaliei: În ceea ce privește recunoașterea unui stat palestinian, noi nu mergem atât de departe ca alte guverne. Asta pentru că noi credem că acest lucru ar trebui să fie decis în mod multilateral în cadrul Uniunii Europene și al Națiunilor Unite.

Primul ministru al Sloveniei a condamnat catastrofa umanitară din Gaza, dar a cerut prudență și timp pentru a studia problema recunoașterii statului palestinian și pașii care trebuie parcurși.

The post Premierul Spaniei, într-un turneu pentru recunoașterea Palestinei. Pedro Sanchez a străbătut jumătate de glob, din Orientul Mijlociu până în Ţările Nordice şi Europa Centrală, cu acelaşi mesaj appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri