Cazul medicului fals care a operat în mai multe clinici din România a scos la iveală detalii incredibile. Mai exact, se pare că avocatul pe care l-a ajutat pe Matteo Politi să obţină documentele necesare practicării profesiei de medic nu apare în Tabloul Avocaţilor.
„Avocatura falsă e o practică destul de veche în România. Uniunea naţională a Barourilor a avut mai multe procese prin care a încercat să desfiinţeze aceste ONG-uri care practicau o avocatură falsă. Am câştigat în instanţă, dar ele continuă să existe. S-au luat nişte măsuri. Am făcut legături cu instanţele, să caute în tabloul avocaţilor absolut orice avocat, astfel încât este mai greu să practici avocatura falsă la instanţe şi parchete, dar probabil că se poate la alte instituţii”, a completat avocata, potrivit sursei citate.
Judecătorii de la Judecătoria sectorului 1 au decis joi seară ca Politi să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de înşelăciune şi de exercitarea fără drept a unei profesii.
Un răspuns
No fost ” ievaluat ” de era bine tratat …parca imi aduc aminte de o chemare spre bine ; ” TUDORELE FA CEVA „