Preşedintele PSD a venit luni la Comitetul Executiv unde vor fi validaţi candidaţii.
Codrin Ştefănescu anunţase cu o zi înainte că Dragnea nu a putut participa la evenimentele PSD de la Braşov din cauza problemelor medicale. Ştefănescu a precizat că a vorbit la telefon cu Dragnea şi acesta a acuzat “dureri mari de coloană”, însă i-a spus că, indiferent cum se va simţi luni, va participa la şedinţa CEX.
“A acuzat dureri mari de coloană şi s-a întâlnit cu medicii şi ei nu l-au lăsat să plece”, a spus secretarul general al PSD, care a precizat că şeful partidului a fost internat sâmbătă seara.
Luni, Dragnea a venit însă luni la Palatul Parlamentului, la CEX, şi, întrebat de ce nu a stat acasă sau la spital, dacă are probleme medicale, a răspuns “e decizia mea”.
Cex al PSD se reuneşte luni pentru a valida lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare, listă care ar urma să fie deschisă de Rovana Plumb.