Caută
Close this search box.

Masacru în timpul unei petreceri private. 13 persoane au fost ucise cu sânge rece

Treisprezece persoane – cinci femei, un copil şi şapte bărbaţi – au fost ucişi şi alte patru persoane au fost rănite vineri într-un atac armat comis la o petrecere privată în statul mexican Veracruz (est), au informat autorităţile locale.

Potrivit poliţiei, faptele s-au petrecut la ora locală 21:00 în municipiul Minatitlán, o regiune bogată în petrol, grav afectată de delincvenţa organizată, scrie Agerpres.

Martorii şi supravieţuitorii atacului au declarat că bărbaţi înarmaţi au pătruns la o petrecere privată care avea loc într-un restaurant din municipiu şi au început să caute un bărbat poreclit “El Becky”, proprietarul localului. Participanţii la petrecere au încercat să-i împiedice, moment în care indivizii au deschis focul şi au ucis 13 oameni.

Poliţia a început o anchetă şi a lansat operaţiuni de căutare a făptaşilor.

Minatitlán, unde funcţionează şi o rafinărie, a fost grav afectat de violenţe în ultimul deceniu, principalul delict înregistrat fiind sechestrarea de persoane, iar printre cei vizaţi se numără petrolişti, medici, profesori şi crescători de vite.

Totodată, în Veracruz îşi dispută supremaţia carteluri ale drogurilor precum Los Zetas, Cartel Jalisco Nueva Generación şi El Golfo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri