Caută
Close this search box.

Orban, dezlănțuit

ludovic orban

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că s-au purtat deja negocieri cu USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor pe tema moţiunii de cenzură.

Liderul liberalilor a menţionat că ritmul de discuţie este „rapid”, iar momentul depunerii acesteia depinde de răspunsurile primite.

„Am stabilit un calendar de negocieri. Astăzi este miercuri, deja am derulat negocieri cu cea mai mare parte a posibililor parteneri şi în viitorul apropiat vom purta negocieri şi cu celelalte două formaţiuni cu care nu am purtat până în prezent.

Ca atare, ritmul de discuţie este rapid. Sigur că va depinde momentul depunerii moţiunii de cenzură şi de răspunsul pe care îl vom primi de la toţi posibilii contribuabili la această moţiune”, a declarat Orban, miercuri, în Parlament.

Orban a mai spus că PNL va purta discuții pe tema moțiunii de cenzură și cu parlamentarii din ALDE și Pro România.

„Obiectivul politic principal al Partidului Naţional Liberal în această sesiune parlamentară este oprirea guvernării PSD prin intermediul unei moţiuni de cenzură.

În conformitate cu decizia Biroului Politic Naţional am stabilit un calendar de negocieri cu toate formaţiunile politice parlamentare şi grupurile parlamentare altele decât PSD, calendar pe care îl punem în practică. Am avut întâlniri cu partenerii din opoziţie de la USR.

De asemenea, am discutat cu reprezentanţii PMP, urmând să mai avem o întâlnire cu colegii noştri din opoziţie. De asemenea, am avut negocieri cu UDMR şi cu grupul minorităţilor”, a spus liderul liberalilor.

Ludovic Orban a făcut toate aceste precizări după ce preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că Uniunea va susţine o moţiune de cenzură, dar a apreciat totodată că o amânare a depunerii acesteia ar putea determina o reorientare a forţelor pro şi contra din Parlament.

„Astăzi, e prima dată din 2017 când o moţiune de cenzură poate să treacă fără nicio problemă. Eu cred că cei care au anunţat deja că depun moţiune de cenzură au pierdut deja o săptămână.”, a arătat Kelemen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri