Majoritatea americanilor sunt de părere că Donald Trump ar fi minimalizat riscurile legate de coronavirus, considerat de acum înainte drept o „ameninţare majoră” pentru economia SUA de mai mult de două treimi dintre ei, potrivit unui sondaj publicat miercuri şi citat de AFP, potrivit Agerpres.
Conştientizarea de către opinia publică americană a pericolului a evoluat foarte rapid, potrivit acestui studiu realizat de Pew Research Center între 10 şi 16 martie pe un eşantion de 8.914 adulţi americani.
În cursul acestei perioade, 70% dintre persoanele intervievate au afirmat că pandemia este o „ameninţare majoră pentru economie”. Iar 47% – pentru „sănătatea populaţiei americane”, proporţie trecând de la 42% între 10 şi 11 martie la 55% între 14 şi 16 martie.
Citește și: Cercetătorii au descoperit! Cât timp rezistă coronavirusul în aer
Conform sondajului, mai puţin de jumătate dintre americani au încredere în Donald Trump (45%) şi în vicepreşedintele său Mike Pence (48%), însărcinat să coordoneze lupta împotriva epidemiei, în ceea ce priveşte gestionarea crizei.
Aceasta se explică în special prin faptul că 52% dintre persoanele intervievate estimează că preşedintele SUA nu a luat suficient în serios riscurile, în timp ce 37% consideră că el le-a evaluat corect, iar 10% – că le-a exagerat.
Studiul relevă în fine că aproape jumătate dintre americani afirmă că au constatat circulaţia unor informaţii false, iar 23%, confruntaţi cu o serie de propuneri, răspund în mod eronat că virusul ar fi fost dezvoltat deliberat într-un laborator. Această ultimă ipoteză este împărtăşită de numeroşi susţinători ai lui Donald Trump din tabăra republicană.