Caută
Close this search box.

România a ajuns la aproximativ 4.000 de testări pe zi

legea carantinei

Andrei Baciu, secretar de stat ministerul Sănătății, a declarat luni seară, la Digi24, că România a ajuns să facă „aproximativ 4.000 de testări pe zi” pentru depistarea cazurilor de coronavirus.

„În ultimele săptămâni, s-a făcut o inventariere a tuturor unităților care au în dotare realtime PCR. După această inventariere, împreună cu un grup de experți s-a făcut o triere și o evaluare a acestor laboratoare, urmându-se să se indentifice cele cu cel mai mare potențial pentru diagnosticare.

Acum circa trei săptămâni aveam un număr de 5-600 de testări pe zi, în momentul de față s-a ajuns la aproximativ 4.000 de testări pe zi, iar în următoarele săptămâni vor crește”, a declarat Andrei Baciu.

„Din punct de vedere tehnic trebuie văzut cât timp se lucrează cu aparatele respective. Ca să pui în funcțiune un astfel de laborator, trebuie să ai personal calificat. Dacă începi de la zero, ai nevoie de până la 2 luni de zile.

Aici e problema cu care ne confruntăm. Nu avem suficientă resursă umană pentru a utiliza toate laboratoarele, aici e dificultatea cea mai mare în a crește și mai mult capacitatea de diagnostic. Au fost trainuite foarte multe echipe, vom lucra și la un sistem mai organizat, avem câteve direcții strategice”, a adăugat el.

Secretarul de stat Andrei Baciu a adăugat că „al doilea lucru important este indicația și recomandarea de testare, care este făcută de INSP, și toate probele recoltate și numărul pe care îl avem în fiecare zi este în mare parte egal cu numărul de probe recoltate în ziua respectivă. Dacă într-o zi s-au recoltat 2.000 de probe, acelea vor fi prelucrate, dacă într-o altă zi au fost recoltate un număr mult mai mare, acelea vor fi prelucrate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri