Caută
Close this search box.

Morţi şi răniţi după o explozie puternică lângă Teheran

O puternică explozie într-un atelier de baterii dintr-o localitate aflată la sud-vest de Teheran s-a soldat cu un mort şi peste zece răniţi, iar câteva zeci de maşini şi clădiri au fost avariate, informează media locale, preluate de AFP şi Reuters.

Explozia a avut loc în Nasim Shahr la ora locală 17.15 (14.45 GMT), la parterul unui imobil rezidenţial cu trei etaje, a declarat pentru Irna şeful brigăzii de pompieri locale, Iraj Torkamani.

Incendiul provocat de explozie „a fost atât de mare, că un muncitor a murit imediat şi zece locuitori ai clădirii au fost răniţi uşor”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Peste 20 de maşini şi imobile apropiate de explozie au fost avariate, a precizat Torkamani. O televiziune de stat citată de Reuters relatează pe de altă parte că zece maşini au fost avariate de explozie şi 30 de imobile.

Cauza este necunoscută şi a fost declanşată o anchetă, a mai spus şeful pompierilor, citat de agenţia Tasnim.

Acest incident este ultimul dintr-o serie de incendii şi explozii care au lovit situri militare şi civile iraniene din luna iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri