Biroul consilierului special din SUA, Henry Kerner, câine de pază federal al SUA, a deschis o investigație, cu privire la acuzațiile potrivit cărora echipa de campanie a lui Donald Trump a folosit Casa Albă ca centru de comandă, în ziua alegerilor, încălcând legea federală, a declarat reprezentantul democrat, Bill Pascrell.
Într-o declarație, Pascrell a spus că Biroul consilierului special a răspuns la apelul său, spunându-i că o unitate specială „a deschis o anchetă asupra acestor acuzații, pentru a determina dacă a fost încălcată Legea Hatch”.
Concret, președintele Donald Trump a monitorizat situaţia electorală în Camera de zi a reședinței de la Casa Albă, adresându-se ulterior celor aproximativ 200 de susținători adunați în Camera de Est.
Pascrell îi ceruse consilierului special Henry Kerner să investigheze rapoartele care sugerează că Trump a folosit spațiul din clădirea adiacentă a Biroului Executiv Eisenhower (de pe terenul Casei Albe) pe post de „cameră de război” a campaniei electorale.
Ironia face că în engleză aproape-numele de familie al acestui demnitar american, „Kernel”, înseamnă miez, sâmbure, nucleu dur.
Revenind, legiuitorul din New Jersey a declarat că Trump ar fi trebui să fie informat, la reședința din Casa Albă și la Biroul Oval, pe tot parcursul zilei, de către oficialii campaniei, despre care a spus că a pus oficialii din ramura executivă în pericol de a încălca legea federală.
Legea Hatch din 1939 limitează activitățile politice ale angajaților federali, cu excepția președintelui și vicepreședintelui Statele Unite.
Casa Albă a negat orice încălcare a legii federale. „Atât activitatea oficialilor Administrației, cât și orice activitate politică întreprinsă de membrii acesteia, se desfășoară în conformitate cu Legea Hatch”, a spus purtătorul de cuvânt Judd Deere, conform Reuters.
Nici un comentariu nu a fost disponibil imediat, de la Biroul consilierului special. Pascrell a declarat că biroul consilierului special i-a spus că „nu a fost consultat (de staff-ul de campanie al lui Trump sau de Casa Albă), cu privire la decizia de a folosi spațiul din clădirea Biroului executiv Eisenhower pe post de cameră de război” (n.n.: în sensul de locaţie de campanie electorală, în ziua alegerilor).
Agenția a lansat luna trecută o anchetă a discursului secretarului de stat Mike Pompeo, la Convenția Națională Republicană din august, iar anul trecut a recomandat concedierea consilierului lui Trump de atunci, Kellyanne Conway, pentru încălcări repetate.
Consilierul special Henry Kerner este desemnat de Trump și a lucrat anterior pentru parlamentari republicani, în Congres. Biroul său este o agenție independentă, care aplică Hatch Act. Nu este conectat la biroul fostului consilier special al SUA, Robert Mueller.