Caută
Close this search box.

Vaccinarea ar urma să fie lansată în aceeaşi zi, în toate statele UE

vaccin covid

Campania de vaccinare contra Covid-19 va fi lansată în aceeaşi zi în toate ţările europene, potrivit unor surse din anturajul preşedintelui francez Emmanuel Macron, conform AFP, via News.ro.

Data nu a fost încă fixată, potrivit acestor surse. „Am spus că la nivel european va începe în acelaşi moment. De aici şi interesul de a fi la comun”, a precizat un consilier.

Emmanuel Macron a anunţat acest proiect de campanie de vaccinare tuturor grupurilor politice din Adunarea Naţională.

El le-a explicat că „toate ţările europene îşi vor lansa campania de vaccinare în aceeaşi zi la sfârşitul anului”, a rezumat în faţa presei şeful deputaţilor din grupul republicanilor, Damien Abad.

Întrebat de AFP, preşedintele grupului socialiştilor Valérie Rabault a confirmat că şeful statului a anunţat o campanie de vaccinare care va începe în aceeaşi zi „în toate ţările europene”.

La insistenţa Germaniei, Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat marţi că s-ar exprima în sfârşit pe 21 decembrie – cu o săptămână mai devreme – cu privire la vaccinul Pfizer/ BioNTech, deschizând calea unui posibil debut al vaccinărilor înainte de finalul anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri