Caută
Close this search box.

Iohannis, către noul Guvern: La treabă!

Membrii Guvernului condus de Florin Cîţu au depus, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

„Oamenilor, cetăţenilor români li s-au promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi Sănătatea, Educaţia, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocraţiei, dar şi obiective pe termen mai scurt, combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei româneşti, creşterea economică folosind înţelept fondurile europene, respectul pentru contribuabil şi toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate.

Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autorităţile statului vom face ce-am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetăţeanului”, a afirmat Klaus Iohannis.

Iohannis şi-a încheiat intervenţia de la finalul depunerii jurământului de către noul Guvern cu îndemnul „La treabă!”.

„Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum, acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi cei de aici ne-am angajat şi am promis.

Acum, la sfârşitul acestui ciclu vă spun sincer – La treabă!”, le-a transmis şeful statului membrilor noului Guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri