Joi seara, a treia zi de proteste consecutive, pe la ora 19.00, circulația a fost întreruptă în Piața Victoriei din Capitală, după ce numărul manifestanţilor a crescut semnificativ, iar jandarmii au îndepărtat gardurile de protecție care delimitau benzile de circulație de oameni.
Oamenii continuă să vină la Guvern. Potrivit unor estimări ale Poliției, numărul acestora depășește 30.000.
Protestul se desfășoară pașnic iar câteva persoane împart ceai cald celor prezenți, inclusiv jandarmilor care asigură paza Guvernului.
Se scandează în continuare sloganuri antiguvernamentale și împotriva ordonanțelor de modificare a Codurilor penale și se flutură steaguri tricolore.
Lumea iese în stradă în mai multe oraşe ale ţării. În urmă cu câteva minute erau câteva mii de persoane la Iaşi, în Cluj-Napoca, în Timişoara, circa 1.000 la Galaţi şi Braşov şi câteva sute la Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Botoşani, Craiova, Sf. Gheorghe şi Slatina