Avertizați de vreme rea cu 3 minute înainte de start, jucătorii celor două echipe s-au confruntat, în cele din urmă, doar cu o ploaie măruntă.
Austria a învins-o pe Macedonia de Nord, scor 3-1, în primul meci jucat pe Arena Națională din București în cadrul Euro 2020, altfel spus ediția actujală a turneului final al Campionatelor Europene de fotbal.
E primul succes obținut de austrieci la Europene! O altă premieră: a fost primul meci al Macedoniei de Nord la un turneu final de campionat european (sau mondial)! A treia premieră, cum notam mai sus: am urmărit prima partidă a unui turneu final de campionat european sau mondial în România, respectiv la București. Și, în sfârșit, această a treia premieră notabilă a adus-o și pe a 4-a: am consemnat, prin reușita austriacului Lainer (din min.18), primul gol. marcat pe un stadion românesc la un turneu final de campionat european sau mondial de fotbal.
AUSTRIA – MACEDONIA DE NORD 3-1 (1-1)
Începutul de meci i-a aparținut Austriei. Sabitzer a lansat o diagonală fabuloasă pentru Stefan Lainer. Jucătorul lui Monchengladbach, din colțul careului mic, și-a păstrat sângele rece, finalizând simplu, la lung (18), pentru deschiderea scorului.
Același Sabitzer l-a angajat în careu pe Kaladzic, însă Dimitrievski și-a salvat echipa de această dată (22). Până la pauză, Pandev a restabilit egalitatea. Mijlocașul a înscris primul gol pentru Macedonia de Nord la un turneu final, după 20 de ani de la debutul mijlocașului pe scena internațională.
Dar ce gafă înainte! Portarul Bachmann a ieșit pentru a repara marea eroare comisă de Hinteregger, însă mai rău a făcut, scăpând din brațe balonul (28).
Debutul reprizei secunde a stat sub semnul echilibrului. Nikolov, fost la Viitorul Constanța, a scăpat în flancul drept, „scăriță”, dar Bachmann a fost acolo. Prima șansă din actul secund (63).
Austria s-a desprins pe final. Mai întâi, Alaba i-a pus excepțional mingea pe 6 metri lui Gregoritsch, iar atacantul lui Augsburg n-a iertat, „lat” pentru 2-1.
Ultima lovitură a dat-o Marko Arnautovic. Extrema a tăiat apărarea macedonenilor și a închis tabela la 3-1. Este meciul în care s-au înscris cele mai multe goluri de la Euro până acum!
Pandev, la 37 de ani și 321 de zile, tocmai a devenit al doilea cel mai în vârstă marcator de la Euro, după Ivica Vastica (38 de ani, 257 de zile), care a înscris în meciul Austria – Polonia, scor 1-1, din 2008.
Iată cele mai importante repere ale partidei:
Min. 18: GOL AUSTRIA! Sabitzer il vede perfect pe Lainer si il lanseaza cu o diagonala, fundasul preia si inscrie cu un sut la coltul lung.
Min. 28: GOL MACEDONIA! Alioski paseaza gresit, Hinteregger respinge balonul in adversar, care scapa cu Bachmann! Portarul scapa balonul din maini, iar Pandev profita si inscrie.
Min. 52: Se incing spiritele pe Arena Nationala! Macedoneanul Alioski vede cartonasul galben dupa o intrare dura la austriacul Schlager.
Min. 64: Ocazie Austria! Gregoritsch trimite cu capul din careu, dar Dimitrievski e atent si blocheaza.
Min. 63: Ocazie Macedonia! Sut puternic al lui Nikolov, dar Bachmann a blocat bine! Balonul a ajuns la Pandev, care a incercat o reluare pe sus, dar a trimis peste poarta.
Min. 78: GOL AUSTRIA! David Alaba ii paseaza perfect lui Gregoritsch, care trimite in poarta cu un sut din sase metri.
Min. 88: GOL AUSTRIA! Bejtulai degajeaza gresit balonul, Arnautovic profita de eroare, scapa singur cu portarul si inscrie cu un sut din 10 metri!