Un individ înarmat cu un arc şi săgeţi a ucis mai multe persoane şi a rănit alte câteva miercuri la Kongsberg, în sud-estul Norvegiei, a anunţat poliţia norvegiană care a arestat un suspect, transmit AFP şi Reuters.
„Din păcate, putem confirma că există mai mulţi răniţi şi, tot din păcate, mai multe persoane au fost ucise”, a declarat şeful poliţiei locale, Oyvind Aas, într-o conferinţă de presă.
„Bărbatul care a comis acest act a fost arestat de poliţie şi, potrivit informaţiilor noastre, există o singură persoană implicată”, a adăugat el.