Caută
Close this search box.

Demonstrații de amploare în administrația publică pentru creșteri salariale

Angajații administrației publice, funcționari publici și personal contractual, vor demonstra marți, 22 noiembrie 2016, în fața instituțiilor publice din toată țara, deoarece nu au beneficiat de nicio creștere salarială pe parcursul anului 2016.

”Demonstrațiile au loc: împotriva angajatorilor direcți care nu s-au implicat în creșterea salarială sau care nu au aplicat corect dispozițiile OUG 43/2016, aceștia multumindu-se cu exploatarea resursei umane; împotriva Guvernului care, contrar celor declarate, a dus o politică neunitară de creștere salarială, singurii beneficiari ai creșterilor salariale fiind sănătatea și învățământul; împotriva Parlamentului care a ignorat în totalitate salarizarea funcționarilor publici și a personalului contractual – categorie de personal care asigură buna funcționare a statului de drept”, spune comunicatul sindicatului Național al Funcționarilor Publici.

În contextul actual, în care cadrul juridic nu permite organizarea grevei generale de către sindicate, funcționarii publici și personalul contractual din Administrația Publică au decis să protesteze în fața instituțiilor publice.

Membrii Sindicatului Național al Funcționarilor Publici – funcționari publici și personal contractual din administrația publică locală și centrală se solidarizează cu demonstranții și protestează alături de ei prin grevă japoneză, purtând o banderolă albă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri