England, United KingdomTraficul cu animale sălbatice amenință biodiversitatea planetei și face ca unele dintre cele mai reprezentative specii, ca elefanții sau tigrii, să fie la un pas de dispariție.

În următoarea sesiune plenară, eurodeputații vor vota un raport întocmit de Catherine Bearder (ALDE, Marea Britanie), privind modul în care Uniunea Europeană și statele membre ar trebui să își intensifice eforturile pentru a combate a patra cea mai profitabilă infracțiune din lume. Raportorul a vorbit, pe site-ul instituţiei, despre cauzele traficului cu faună sălbatică.

De unde pornește dorința dvs. de a lua măsuri împotriva traficului cu animale sălbatice?

Am fost prima oară în Africa în 1974, când m-am căsătorit cu un zoolog. Am putut vedea chiar de atunci că lumea naturală se află sub presiune din cauza oamenilor. Oamenii spuneau „vreau să iau doar un singur animal, pentru a face cercetări pe el” sau „vreau pielea animalului”. Am putut vedea pagubele în mica rezervație în care am fost, dar cu cât înaintam, descopeream mai multe. Soțul meu este acum profesor de primatologie la Oxford și a învățat sute de studenți despre conservarea primatelor. Ce m-a făcut să intru în politică este preocuparea mea legată de ce facem cu această planetă. Știm despre schimbările climatice, dar și pierderea biodiversității e la fel de gravă. Comerțul cu animale și plante sălbatice este enorm – este acum considerat a patra cea mai mare activitate criminală de pe planetă, după droguri, arme și trafic de ființe umane. Dar există o linie subțire între ce e legal și ce e ilegal. Lucrurile se adună în mod ilegal, iar apoi vin în lanțul de aprovizionare: animalele sălbatice vin în comerțul cu animale de companie, industria modei și cea alimentară. Dar cel mai valoroase sunt fildeșul și cornul de rinocer.

Așadar, există cazuri de consumatori care cumpără produse ilegale fără să știe?

Absolut. Multe dintre animalele de companie despre care se spune că sunt crescute domestic sunt, de fapt, din sălbăticie. De exemplu, comerțul cu pești pe post de animale de companie este enorm. Dar este foarte dificil să le iei urma. Alte exemple sunt blănurile sau aripioarele de rechin, tonul roșu este la mare căutare în industria alimentară și, la vârf, cornul de rinocer, pangolini pentru medicina chinezească și fildeșul pentru diverse mărunțișuri. Chiar avem nevoie de suveniruri realizate din animale emblematice în Africa? La fiecare 15 minute, un elefant este ucis.

În comparație cu anii trecuți, este acum situația mai gravă?

Cu cât sunt mai rare, cu atât sunt mai valoroase și mai mulți oameni și le doresc.

Care sunt cauzele traficului cu faună sălbatică? Ce se află în spatele acestei afaceri și de ce are atât de mult succes?

Cauzele sunt cererile de pe piață, dar uneori este vorba, de asemenea, de o lipsă de înțelegere a cumpărătorului. Se fac o mulțime de bani. Există bande criminale. Este mai ușor să mute fildeșul și cornul de rinocer decât drogurile. Fildeșul valorează mai mult decât platina. Așa cum cineva mi-a spus odată în Camerun: „cacă deschizi partea din spate a unui camion, nu știi dacă acolo sunt copii, droguri, arme sau fildeș”. Sunt aceleași bande, au aceleași rădăcini. Ei trimit fildeș în China, iar din China vin înapoi droguri sau arme. Acesta e motivul pentru care simt, cu așa multă pasiune, că Europa ar trebui să facă ceva în legătură cu acest lucru și că întreaga Uniune Europeană ar trebui să acționeze împreună. Acesta este motivul pentru care am solicitat același tip de sancțiuni în toată Europa. Avem nevoie ca Europol să trateze acest lucru ca pe o crimă organizată gravă, dar nu are momentan mandat pentru asta. În urmă cu doi ani, am înființat un grup numit „Europarlamentari pentru fauna sălbatică”, care lucrează cu Comisia și cere un plan de acțiune al UE. Am fost mulțumiți când a existat acest plan, dar a fost nevoie de completări, pe acest lucru se concentrează raportul.

Rămânem fără timp?

Presiunile asupra ecosistemelor sunt enorme. Există activitate criminală, în legătură cu care putem face ceva, iar apoi mai există o presiune umană, care e mai greu de abordat. Oamenii au nevoie de mai mult spațiu, inclusiv pentru agricultură, deci există mai puțin spațiu pentru fauna sălbatică. Clima se schimbă, de asemenea: peștii se deplasează, deoarece apele se încălzesc, păsările migrează în locuri diferite și totuși există mai puține și mai puține locuri unde să meargă. Fără biodiversitate, viața nu este posibilă, suntem cu toții interconectați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.