Federaţia Sanitas i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Muncii în care îi cere demisia, urmare a unei postări a lui Dragoş Pîslaru pe pagina sa de Facebook, în care susţine liderii sindicatului „fac jocul PSD” şi că regretă că au fost atrase cadrele medicale în acest „demers abject”.

„Considerăm că am urmat toţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare până la declanşarea grevei generale. Şi răspunsul dumneavoastră? Am atras cadrele medicale într-un demers abject şi cerem pomeni, noi, cei care veghem la sănătatea populaţiei? Abject este modul în care dumneavoastră trataţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială. Abject este că aţi tergiversat luarea unor decizii concrete şi corecte pentru cadrele medicale. Abject este modul în care dumneavoastră minţiţi acest popor şi vă ascundeţi în spatele unor scuze care nu au nici o bază reală. (..) Abject este să spuneţi că “este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 de zile înainte de alegeri” şi tot abject este ca dumneavoastră să cunoaşteţi cererile angajaţilor din Sănătate înainte de apariţia de OUG nr. 43 şi să nu le daţi curs”, se arată în scrisoarea deschisă adresată ministrului Muncii.

În scrisoarea deschisă, sindicaliştii cer demisia lui Dragoş Pîslaru din funcţia de ministru al Muncii. Reacţia Sanitas a venit după ce ministrul a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj privind ilegalitatea grevei de la începutul săptămânii, susţinând că Sanitas face „jocul PSD”.

„Am atenţionat de mai multe ori pe liderii Sanitas cu privire la ilegalitatea grevei. Le-am spus clar şi răspicat că fac jocurile unui PSD care îi va atrage în cloaca specifică, în care încălcarea legii este regulă. Regret că au fost atrase în acest demers abject cadrele medicale pe care le respect pentru rolul crucial pe care îl joacă în societate. Manevrele de pomană electorală ale PSD/ALDE, de a se folosi de greva pentru a crea aparenţa de urgenţă şi a justifica încălcarea altei legi, a responsabilităţii fiscal-bugetare, ce precizează clar că este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 zile înainte de alegeri, sunt astfel demontate. Din nou realizam de ce sunt importante aceste alegeri – nu pentru a stabili detalii doctrinare de politică publică, ci pentru a trece de la încălcarea flagrantă şi repetată a legii la respectarea acesteia, de la captura statului pentru gaşca de partid la o bună guvernare cu respect pentru toţi cetăţenii, de la corupţie la onestitate”, a scris Dragoş Pîslaru pe Facebook.

De asemenea, Federaţia Sanitas îl întreabă pe ministru daca va candida. „Şi nu putem să omitem expresia dvs. preferată “dacă rămânem la guvernare…”. Vă întrebăm astăzi: candidaţi, domnule ministru?”, se arată în scrisoare.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a negat vineri o înţelegere cu sindicatul SANITAS pentru a pune presiune pe Guvern, susţinând că nu ar fi nicio legătură între campania electorală şi majorările salariale votate de partid în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Întrebat de ce a propus majorarea salariilor cu doar două luni înainte de alegeri, Liviu Dragnea a precizat că ”este (o măsură-n.r.) obligatorie”, adăugând că Guvernul este cel care a trimis OUG în Parlament, iar acum ”înjură” Legislativul.

Marţi dimineaţa, premierul Dacian Cioloş a declarat că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, echivalentul a peste 1% din PIB. Premierul a subliniat, într-un interviu, că astfel se va ajunge fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi „catastrofal”, fie la o reducere a fondurilor alocate investiţiilor. Primul-ministru a mai arătat că o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare, în condiţiile în care măriri procentuale – cum ar fi cele votate în comisiile din Camera Deputaţilor luni după-amiază – nu fac decât să crească dezechilibrele între diverse categorii de bugetari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 5 =